Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” (ROMATSA) a confirmat, joi, că are instituite popriri asupra conturilor sale, în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român. Surse Realitatea PLUS spun că instituția trebuie să conteste și să ceară suspendarea măsurii, iar Ministerul Finanțelor va sprijini acest demers.
Potrivit instituției, executarea vizează recuperarea unei creanțe în valoare totală de 3.419.721.100,56 lei, reprezentând debit principal și dobânzi. La această sumă se adaugă cheltuieli de recuperare în cuantum de 18.564.777,07 euro.
”Notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului”, a transmis ROMATSA printr-un comunicat de presă.
Compania precizează că nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o, aceasta fiind îndreptată exclusiv împotriva statului român.
”Notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care privește statul, nu regia, ale cărei venituri sunt însă afectate. Este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA prin intermediul mecanismului de colectare administrat de EUROCONTROL, după precedentele înregistrate în cauza Micula, în anii 2015 și 2019”, a menționat sursa citată.
În acest context, ROMATSA a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituției și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale ale acestei notificări.
”A fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opțiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilității suspendării executării măsurii dispuse. De asemenea, ROMATSA a informat de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, cu care se află în contact permanent pentru coordonarea demersurilor instituționale, iar în perioada următoare este programată o pagina 1/2 02.07.2026 reuniune tehnică cu reprezentanții EUROCONTROL – Central Route Charges Office (CRCO)”, se arată în comunicat.
Compania analizează toate consecințele juridice și financiare ale acestei situații, împreună cu autoritățile competente și cu asistența juridică de specialitate.
”În acest moment, serviciile de navigație aeriană furnizate de ROMATSA se desfășoară în condiții normale, fără niciun impact asupra siguranței, continuității sau calității serviciilor de trafic aerian”, a anunțat ROMATSA.