Ioan Păcurar, cetățean român născut în 1960 și rezident în Cluj-Napoca, ocupa în 2011 o funcție de conducere în cadrul Poliției. În urma verificărilor ANI, s-a constatat că acesta nu a completat corect declarațiile de avere, document obligatoriu pentru funcționarii publici și alte categorii prevăzute de Legea nr. 115/1996. Ulterior, ANI a sesizat diferențe semnificative între veniturile și cheltuielile acestuia, pentru perioadele 2001, 2003, 2004 și 2008–2010. Diferențele au fost estimate la circa 718.847 de lei (aproximativ 189.000 de euro).
Dosarul a fost transmis Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar în martie 2013 aceasta a reținut o diferență nejustificată de aproximativ 59.000 de euro. În februarie 2016, Curtea de Apel Cluj a decis confiscarea unei sume de 254.924 lei (aproximativ 57.000 de euro) de la dl Păcurar, considerând că acesta nu a justificat proveniența legală a bunurilor respective.
Reclamantul a formulat recurs, însă în martie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea instanței inferioare.
Invocând articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) și articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății), Ioan Păcurar s-a plâns de lipsa de echitate a procedurilor și de afectarea dreptului său de proprietate. Cererea sa a fost înregistrată la CEDO pe 10 aprilie 2018.
Curtea a constatat că procedura desfășurată în România a fost civilă, nu penală, iar dl Păcurar a beneficiat de toate garanțiile procesuale: a fost asistat de avocat, a avut posibilitatea de a depune probe și observații și de a recurge la toate căile de atac. Curtea a apreciat că răsturnarea sarcinii probei în ceea ce privește justificarea legală a averii unui funcționar public este conformă cu legea și nu contravine Convenției.
CEDO a mai reținut că legislația relevantă era clară, procedura s-a desfășurat transparent și contradictoriu, iar reclamantul a avut suficiente posibilități să își susțină cauza. Nu s-a aplicat nicio prezumție că bunurile nejustificate ar fi fost obținute ilegal, ci doar s-a cerut justificarea dobândirii acestora.
Curtea a decis că măsura confiscării a fost proporțională cu scopul urmărit — combaterea corupției și asigurarea integrității în funcția publică. A subliniat că România a acționat în marja sa de apreciere, într-un context european și internațional care solicită adoptarea unor astfel de măsuri.
Astfel, CEDO a constatat că nu a fost încălcat nici dreptul la un proces echitabil, nici cel la protecția proprietății.
Hotărârea nu este definitivă. Oricare dintre părți poate solicita, în termen de trei luni, trimiterea cauzei în fața Marii Camere a Curții. Dacă cererea nu este admisă, decizia devine definitivă.
