Au fost noi percheziții în dosarul deschis după violențele de la protestul anti-restricții din primăvara acestui an, desfășurat în București. Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere, în județele Giurgiu, Călărași și Ilfov, dar și în Capitală. Până în prezent, 21 de persoane au fost trimise în judecată.
„La data de 08 decembrie a.c., polițiști ai Serviciului Grupuri Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au pus în aplicare 12 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat.
Activitățile se desfășoară într-o cauză vizând infracțiunile săvârșite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piața Unirii ca urmare a unor proteste. Menționăm că până în acest moment, au fost trimise în judecată 21 de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat”, a transmis, miercuri, Poliția Capitalei.
Sute de oameni au ieșit pe străzi în București și marile orașe din țară la sfârșitul lunii martie 2021. La protestul organizat de partidul AUR în Capitală, un bărbat a fost ridicat de jandarmi. Protestatarilor anti-mască li s-au alăturat sindicaliștii de la metrou, veniți să protesteze împotriva conducerii Metrorex. În țară au avut loc manifestații similare, unele dintre ele tensionate. La Drobeta-Turnu Severin, jandarmii au fost înconjurați de manifestanți furioși, iar la Brăila au fost ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.