O femeie în vârstă de 23 de ani s-a aruncat de la etajul 3 al unui bloc din Craiova. Ea a povestit polițiștilor că a recurs la acest gest deoarece a fost violată și astfel a dorit să scape.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați, vineri, prin apel 112, cu privire la faptul că, în grădina din fața unui bloc se află căzută pe sol o tânără care susține că a fost violată.“La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat o tânără de 23 de ani, din comuna Vîrtop, care acuza dureri în zona membrelor inferioare și care a declarat că ar fi fost violată de un bărbat și că s-ar fi aruncat de la etajul trei al blocului respectiv pentru a scapa. Tânărul respectiv nu a fost găsit la fata locului”, a transmis IPJ Dolj.Sursa citată menționează că ulterior, la sediul Secției 5 Poliție Craiova, s-a prezentat un tânăr de 28 de ani, din comuna Moțăței, care a precizat că ar fi contactat-o pe tânăra în cauză prin intermediul unui site, în scopuri sexuale, joi noaptea, iar vineri a mers la apartamentul unde aceasta locuiește ocazional.În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.Ulterior, cercetarile au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și sunt continuate pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.