Procurorii DNA au făcut percheziții la sediul PSD din Arad, luni dimineață la prima oră. Trei parlamentari și un consilier județean au fost duși la sediul DNA din Timișoara, după cum Realitatea.net a informat aici
Percheziții DNA au loc luni dimineață la sedul PSD Arad și la locuințele a trei parlamentari PSD. A fost ridicat de mascați și șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara , Cristian Ispravnic, consilier județean social-democrat în Arad.
În imaginile de mai jos prezentate de RealitateadeArad.net îl puteți vedea pe președintele PSD Arad, Dorel Căprar, invitat de mascați să îi însoțească la sediul DNA.
Alături de acesta sunt audiați senatorul PSD Ioan Chisăliță, adus la audierile de la DNA în scaun cu rotile, și deputatul Florin Tripa.
Deputatul de Arad Florin Tripa (PSD), a declarat, luni, la ieșirea de la audieri din sediul DNA Timișoara, că are calitatea de suspect de trafic de influență în legătură cu angajarea unei persoane la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
"Am stat la audieri circa 20 de minute. Procurorii DNA mi-au transmis că am calitatea de suspect pentru trafic de influență. Ei spun că am intervenit pentru angajarea unei persoane la DRDP, dar nu am legătură cu acea persoană. O cunosc, dar nici nu știu pe ce funcție a fost pusă. Nu am încălcat legea niciodată, chiar am fost atent la asta, pentru că nu vreau să încalc legea", a spus Tripa.
Direcția regională de drumuri și poduri Timișoara este vizată de anchetatorii DNA - în ancheta începută cu 9 luni în urmă fiind implicați și trei parlamentari PSD.
Potrivit RealitateadeArad.net, șeful Direcției regionale Cristian Ispravnic, care este și consilier județean PSD a fost scos de mascați din sediul PSD Arad și dus la audieri. Acesta a declarat că nu știe care este motivul pentru care este ridicat.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziții, în județele Timiș și Arad, la sediile unor instituții publice și la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupție săvârșite în perioada 2016 – 2019.
Potrivit unui comunicat al DNA procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2016 – 2019.