Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Italianul este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deși nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României.
Potrivit deciziei instanței, care nu este definitivă, Matteo Politi a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de înșelăciune, dar și pentru instigare mediată la fals intelectual și participație improprie la fals intelectual.
De asemenea, el a fost obligat de instanță să plătească daune morale și materiale către mai multe părți civile, sumele fiind cuprinse între 1.000 de lei și 11.800 de euro.
Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unități medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.
După declanșarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.
"În perioada martie 2018 - 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului București. În perioada martie 2018 - 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică și de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals și a efectuat asupra acestora acte specifice calității de chirurg plastician-estetician, obținând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei și 10.150 de euro", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Procurorii mai spun că, în septembrie 2018, italianul a indus în eroare doi medici, prin aceea că s-a prezentat sub un nume fals, susținând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în București, deși cunoștea că nu exista posibilitatea reală de a achiziționa clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop.
Anchetatorii notează că Matteo Politi i-a determinat pe cei doi medici să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spațiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.
Pe 19 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcționari din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București să întreprindă demersurile necesare în vederea obținerii dreptului de liberă practică, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic și specializarea de chirurg plastician-estetician, și să întocmească cu intenție un certificat de înregistrare din data de 23.03.2018, prin care se certifică faptul că este înregistrat în evidențele de personal ale DSPMB cu un număr de cod parafa, deși el nu avea calitatea de medic și, pe cale de consecință, nu îndeplinea nici condițiile de liberă practică.
Procurorii mai spun că, la data de 22 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcționari din cadrul Ministerului Educației - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic și specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăție, un atestat în baza căruia diploma de Absolvire a Învățământului Superior, eliberată de Facultatea de Medicină - Universitatea din Priștina, este recunoscută ca diplomă de licență în domeniul sănătate, prin atestat recunoscându-se totodată studiile obținute în străinătate, raportat la sistemul de educație din România, în scopul încadrării în muncă și pentru înscrierea la cursuri de formare profesională, deși inculpatul nu era medic și nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă.