Justitie· 2 min citire

Magistrații se grăbesc să-și retragă cererile de pensionare

Magistrații se grăbesc să-și retragă cererile de pensionare

Magistrații se grăbesc să-și retragă cererile de pensionare

Scris de Iulian Budusan Publicat: 19 dec. 2019, 09:58

Pe fondul discuțiilor despre posibila eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților, unii dintre cei care și-au repus în ultima perioadă cereri de pensionare au apelat la CSM pentru a renunța la ieșirea din sistem.

Dezvăluirea a fost făcută de judecătoarea Gabriela Baltag, în ședința plenului CSM de miercuri, 18 decembrie.

"Când în spațiul public au circulat diferite proiecte de pensionare, de modificare a statutului magistraților, la un moment dat a existat un proiect care a generat o avalanșă de pensionări. Am avut în ultima ședință cred vreo 30 de pensionări, lucru pe care nu cred că l-am avut adunat din vară. Acum, de aseară, datorită discuțiilor purtate, colegii noștri vin și ne cer să îi sprijinim ca acele hotărâri să nu se mai publice, fac cereri de amânare. Deci iată ce se întâmplă în societate. Cred că nu este în interesul justițiabilului să treacă (legea de eliminare a pensiilor de serviciu, n.r.). Vă rog să transmiteți că nu este de dorit. Nu ne dorim să umplem din nou instanțele cu litigii care îi vizează pe magistrați. Eu și colegii mei știm foarte bine, de foarte multe ori am spus că nu mai vreau să ajung la judecată, sunt un judecător care am intrat pe litigii de muncă și asigurări sociale, cunosc foarte bine ce înseamnă acest lucru. Îngrijorările sunt acum în materia pensiilor, dar înțeleg că se pregătesc modificări care vizează tot sistemul bugetar. Dvs. sunteți și avocat și puteți să îi faceți pe colegii dvs. să înțeleagă că nu e în interesul nimănui, nici măcar a celor care îi votează", a afirmat Gabriela Baltag, adresându-i-se ministrului Justiției.

Două dintre cererile de renunțare la pensionare au fost deja analizate de Secția pentru judecători a CSM în ședința de ieri. Astfel, s-a luat act de renunțarea la cererea privind eliberarea din funcția prin pensionare a judecătoarei Mariana Constantinescu, de la ÎCCJ, și a judecătoarei Mirela Giurgilă, președintele Judecătoriei Roman.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie