Justitie· 2 min citire

Desființarea SIIJ. Guvernul își va asuma răspunderea

Desființarea SIIJ. Guvernul își va asuma răspunderea

Desființarea SIIJ. Guvernul își va asuma răspunderea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 ian. 2020, 09:45

Raluca Turcan a lăsat să se înțeleagă că dacă proiectu de desființare a SIIJ va fi blocat în Parlament, guvernul își va asuma răspunderea.

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a dat de înțeles joi că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) în cazul în care proiectul inițiat de PNL va fi blocat în Parlament.

Întrebată la Digi 24 când ar urma să dispară SIIJ, Raluca Turcan a răspuns: "cât de curând".

"Este un proiect pe care PNL și l-a asumat. În momentul de față există în Parlament. Dacă vom constata că și acest proiect - și ne așteptăm la lucrul acesta - este blocat în continuare în Parlament, să îl rezolvăm pe cale parlamentară, prin Guvern însă. PSD spune: cum încalcă PNL democrația - au invocat chiar și un conflict instituțional între Guvern și Parlament - și se substituie Guvernul Parlamentului și venim cu angajările de răspundere. Pe Constituție, angajarea de răspundere este un proces parlamentar, pentru că permite parlamentarilor să depună amendamente, să participe la procedura de angajare a răspunderii și să depună moțiune de cenzură prin vot în Parlament. Dacă nu o fac, înseamnă că nu pot sau nu vor", a spus ea, citată de Agerpres.

Totodată, Turcan a arătat că Guvernul pregătește și alte proiecte pentru care să își angajeze răspunderea. "Noi suntem acum pe un plan bine gândit cu niște proiecte care, cel mai probabil, vor conduce la declanșarea alegerilor anticipate prin moțiune de cenzură", a precizat Turcan.​

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie