O nouă ședință a CCR privind contestațiile la candidaturile la alegerile prezidențiale. George Simion, Victor Ponta și Nicușor Dan sunt printre cei vizați de contestații.
Curtea Constituțională a României se va reuni din nou în ședință, astăzi, pentru a se pronunța asupra contestațiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidențiale.
„Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc duminică, 16 martie 2025, ora 17:00 (pe baza sesizărilor și a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 16 martie 2025, ora 16:30)”, informează reprezentanți ai CCR.
Potrivit datelor de pe site-ul CCR, au fost primite mai multe contestații privind candidaturile la alegerile prezidențiale din mai.
Trei dintre sesizările care vor fi dezbătute se referă la candidatura liderului AUR, George Simion, trei la candidatura lui Victor Ponta, două la candidatura lui Paul Ispas, și câteo sesizare la candidaturile lui Nicușor Dan, Laviniei Șandru și Terheș Cristian-Vasile.
Pe rolul Curții Constituționale se află înregistrate un număr de cinci contestații împotriva Deciziei Biroului Electoral Central privind respingerea înregistrării candidaturii independente a lui Călin Georgescu.