Polițiștii au deschis o anchetă după ce fiul fostului ministru al Sportului Eduárd Novák a fost lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta între Gheorgheni și Miercurea Ciuc împreună cu tatăl său.
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita, sâmbătă, în jurul orei 14,30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălan au intervenit la un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist, produs în localitatea Sândominic.
"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 27 de ani, din aceeași localitate, a condus un autoturism pe drumul E 578. Ajuns la intersecția cu DJ 125, din cauze și în condiții ce vor fi stabilite pe parcursul anchetei, acesta a acroșat un tânăr de 19 ani, din Miercurea Ciuc, care circula cu bicicleta din direcția Gheorgheni către Miercurea Ciuc", informează comunicatul citat.
În urma impactului, tânărul rănit a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
De asemenea, polițiștii au testat ambii participanți la trafic, rezultatele fiind negative pentru consumul de alcool.
În cauză, polițiștii au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.