Un val de căldură extremă care a lovit zilele acestea Europa continuă miercuri și se extinde spre est. În timp ce la Paris, Roma, Berlin, Viena, Praga și Varșovia se așteaptă temperaturi de peste 30 de grade, apar tot mai multe dezbateri cu privire la modul în care ne putem adapta pentru a face față acestor temperaturi. Până în prezent au fost raportate 5 decese, printre care și doi copii minori.
Luna iunie a adus temperaturi record pentru Franța. După iunie 2003, țara condusă de Emmanuel Macron a înregistrat a doua cea mai călduroasă lună iunie de la începutul înregistrărilor, în 1900, a anunțat ministerul pentru tranziție ecologică, relatează News.ro care citează The Guardian.
Spania și Portugalia au înregistrat, de asemenea, cele mai ridicate temperaturi din istorie luna trecută.
Organizația Meteorologică Mondială, agenția Națiunilor Unite pentru vreme și climă, a declarat marți că va trebui să învățăm să trăim cu noua normalitate a valurilor extreme de căldură, care vor apărea mai des și vor fi mai intense pe măsură ce trece timpul. Iar problema modului în care răspundem la această situație devine din ce în ce mai mult și o problemă politică, deoarece o parte a electoratului european continuă să își exprime îndoielile cu privire la costul politicilor climatice.
Șefa tranziției ecologice a UE, Teresa Ribera, a declarat pentru The Guardian că lașitatea politică împiedică eforturile europene de a face față efectelor crizei climatice, chiar dacă continentul este lovit de un val de căldură record. Ribera a declarat că, deși efectele urgenței climatice devin din ce în ce mai evidente, acestea nu se traduc încă în acțiuni adecvate, deoarece unele partide politice „continuă să insiste, cu destulă vehemență, că schimbările climatice nu există”, sau spun că luarea deciziilor de adaptare la realitățile de mediu este prea costisitoare.
O soluție provizorie de adaptare vine din Italia. Munca în aer liber a fost interzisă în timpul celor mai fierbinți perioade ale zilei în mai mult de jumătate din regiunile țării.
Marți după-amiază, spre exemplu, în unele zone din Florența, Milano, Roma și Bergamo au avut loc pene de curent, în contextul în care valul de căldură extremă continuă în Italia.
Val de decese, cauzate de temperaturile ridicate: printre victime, și doi copii
Temperaturile extreme au provocat moartea a cel puțin cinci persoane, inclusiv doi copii.
Un băiețel care ar fi murit marți după-amiază în urma unei insolații în timp ce se afla într-o mașină în provincia Tarragona din Catalonia.
Tot marți, dar în Franța, o fetiță de 10 ani a murit după ce s-a prăbușit din picioare în curtea castelului Versailles, în timp ce vizita domeniul împreună cu părinții săi. Copilul, cetățean american, era monitorizat pentru tulburări din spectrul autist, dar nu și pentru vreo afecțiune cardiacă. Serviciile de urgență sosite la fața locului au încercat să o resusciteze, însă eforturile lor nu au fost încununate de succes.
Miercuri dimineață, autoritățile franceze au anunțat că două persoane au murit „în urma unor afecțiuni legate de caniculă” și peste 300 "au fost preluate de urgență". Nu se știe încă dacă fetița a fost inclusă sau nu în acest bilanț, scrie Le Figaro.
În Palermo, Sicilia, o femeie în vârstă de 53 de ani a murit luni după ce a leșinat în timp ce se plimba pe o stradă. Se pare că aceasta suferea de o afecțiune cardiacă.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani s-ar fi înecat într-o stațiune turistică din apropiere de Torino. Acesta se pare că încerca să se răcorească.