Un politician din Comisia SUA de informații nu este sigur dacă amanta șefului Nvidia este spion chinez sau un „idiot util”

Jensen Huang și Alice Huang, o simplă relație extraconjugală? Foto/Profimedia
Jim Himes, congresman democrat și posibil viitor președinte al Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților a SUA, declară că nu știe dacă presupusa amantă a șefului Nvidia, chinezoiaca Alice Hunag, este spion sau doar o persoană care a fost manipulată și nu a realizat amploarea scandaluui economico-diplomatic în care s-a implicat.
Jim Himes, congresman democrat din Connecticut și posibil viitor președinte al Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților a SUA, spune că nu știe dacă o femeie de afaceri care a dezvoltat relații apropiate cu Jensen Huang, directorul general al Nvidia, ar fi spionat în favoarea Chinei. Declarația vine după o informare clasificată primită la începutul acestei săptămâni de la oficiali ai serviciilor americane de informații.
Într-un interviu amplu acordat miercuri publicației POLITICO, Himes a declarat că a plecat de la reuniunea la care șefii agențiilor de informații americane i-au informat pe membrii de rang înalt ai comisiilor de specialitate din Congres fără să obțină un răspuns clar la această întrebare: Alice Huang ar fi furnizat în mod conștient informații guvernului chinez despre compania americană Nvidia, evaluată la aproximativ 4.000 de miliarde de dolari, sau ar fi fost doar o persoană manipulată, fără să cunoască amploarea operațiunilor de spionaj ale Beijingului?
„Care este relația dintre Alice Huang și chinezi și ce știm despre influența exercitată sau informațiile care ar fi fost schimbate? Pentru că, cel puțin astăzi, nu știu”
El a precizat că informarea clasificată a abordat mai multe subiecte, inclusiv relația dintre Jensen Huang, directorul general al Nvidia, și Alice Huang, asociată cu Megaspeed, o companie de centre de date cu sediul în Singapore.
Publicația The New York Times a relatat pentru prima dată, în 29 octombrie, că agențiile americane de informații o monitorizau îndeaproape pe Alice Huang, suspectând că ar fi putut facilita transferul către China al unor cipuri Nvidia de mare putere, în ciuda restricțiilor americane la export. Investigațiile ar fi vizat și relația apropiată pe care aceasta o avea cu miliardarul din industria tehnologiei.
Ulterior, Jensen Huang a recunoscut că a avut o relație extraconjugală, fără să menționeze însă numele persoanei implicate.
Himes a declarat pentru POLITICO că FBI ar fi trebuit să înceapă încă de la începutul acestui an o investigație asupra lui Alice Huang, după ce un memorandum care semnala presupusele sale legături cu guvernul chinez ar fi circulat în mai multe instituții guvernamentale. Congresmanul a precizat însă că nu a văzut personal documentul.
„M-aș aștepta ca FBI să lanseze o amplă investigație de contrainformații. Nu am auzit că ar fi făcut acest lucru”
El a adăugat că i-a întrebat pe directorul Serviciului Național de Informații, Jay Clayton, și pe directorul CIA, John Ratcliffe, dacă FBI a deschis o investigație, însă niciunul dintre aceștia nu a putut confirma acest lucru.
Președintele Donald Trump a declarat la începutul acestei săptămâni că FBI investighează situația și că se așteaptă ca directorul Nvidia să „fie bine”.
Reprezentanții FBI, ai Biroului Directorului Serviciului Național de Informații (ODNI) și ai CIA nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii privind eventualele evaluări ale presupuselor legături ale lui Alice Huang cu serviciile de informații chineze.
Avertisment privind presupusele operațiuni de spionaj ale Chinei
Secretarul de Stat american Marco Rubio ar fi coordonat redactarea unui memorandum prin care oficialii de rang înalt ai administrației Trump erau avertizați că Jensen Huang, directorul Nvidia, ar fi fost vizat de operațiuni ale serviciilor de informații chineze.
Potrivit informațiilor publicate de The New York Times, Donald Trump ar fi fost informat despre această evaluare în luna mai, în timp ce se afla în drum spre China, pentru o vizită oficială. Președintele american a negat însă că ar fi cunoscut informațiile respective.
În această săptămână, Nvidia a anunțat deschiderea unei investigații privind activitatea directorului său general. Mai mulți oficiali de rang înalt din administrația americană au cerut ca Jensen Huang să demisioneze. Joi, The Wall Street Journal a relatat că societatea ar pregăti înlăturarea acestuia din funcție, în urma scandalului.
Himes, care ocupă în prezent funcția de membru cu rang înalt al Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților, a declarat pentru POLITICO că dorește să afle ce informații ar fi putut transmite Jensen Huang. Printre acestea s-ar putea număra secrete comerciale privind cercetarea și dezvoltarea cipurilor Nvidia sau informații despre programul vizitei lui Donald Trump în China, la care directorul companiei a fost prezent.
Congresmanul și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că Alice Huang ar fi putut influența decizia Nvidia de a vinde Chinei cipuri avansate H200. Administrația Trump a aprobat această măsură, în ciuda avertismentelor privind riscurile pentru securitatea națională formulate de mai mulți parlamentari democrați.
„Președintele se joacă cu focul atunci când dorește să trimită aceste produse în China, ceea ce reprezintă, desigur, exact unul dintre motivele noastre de îngrijorare în acest caz care implică Nvidia”
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























