Extern· 2 min citire

Criză fără precedent la Nvidia: Jensen Huang, la un pas de demitere după al doilea scandal amoros. Acțiunile se prăbușesc

Acțiunile Nvidia s-au prăbușit (Profimedia)

Acțiunile Nvidia s-au prăbușit (Profimedia)

Publicat12 nov. 2026, 08:06
Actualizat12 nov. 2026, 08:11

Ore decisive pentru Nvidia și pentru întreaga industrie a inteligenței artificiale. Consiliul de Administrație al companiei s-a reunit de urgență pentru a decide dacă îl demite pe directorul general Jensen Huang, după ce acesta a recunoscut o a doua relație extraconjugală. Huang se afla deja în centrul unui scandal uriaș după ce a admis o primă aventură, deoarece presupusa amantă este suspectată de autoritățile americane că ar fi lucrat pentru interese chineze. Suspiciunile au dus deja la pierderi importante, iar o analiză Forbes sugerează că înlăturarea lui Huang ar putea avea efecte financiare majore pe burse.

Consiliul de administrație al Nvidia se reunește pentru a discuta viitorul directorului general Jensen Huang, aflat în centrul unor controverse, legate de două relații extraconjugale – una cu o angajată a companiei și cealaltă cu o presupusă spioană chineză, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu situația. Mai mult, acestea au indicat că la nivelul adminsitrației Trump există asșteptarea că Huang va fi înlăturat din funcție.

Huang se afla deja în centrul unui scandal de proporții după ce a admis o primă aventură, care a atras atenția autorităților americane deoarece femeia respectivă este suspectată că ar fi avut legături cu Beijingul, alimentând temeri privind o posibilă breșă de securitate națională, potrivit Reuters.

Jensen Huang și Alice Huang (Profimedia)

Jensen Huang și Alice Huang (Profimedia)

Scandalul a avut deja consecințe serioase pentru gigantul tehnologic. Acțiunile Nvidia au pierdut peste 8% după apariția informațiilor privind posibila debarcare a lui Huang. O astfel de decizie reprezintă o schimbare radicală de poziție față de duminică, atunci când Consiliul de Administrație al Nvidia a anunțat deschiderea unei investigații independente pentru a stabili dacă Huang a fost ținta unei operațiuni a unui serviciu de informații străin, dar și-a exprimat public încrederea în capacitatea sa de a conduce compania, comentează Forbes.

Publicația economică avertizează că înlăturarea fondatorului companiei ar putea provoca efecte financiare majore pe piețele bursiere. Analiștii subliniază că Nvidia nu are în prezent un succesor evident pentru omul care a condus compania și a transformat-o în liderul mondial al revoluției AI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern