Țările membre ale Uniunii Europene care vor refuza acceptarea imigranților extracomunitari ar putea fi obligate să achite contribuții de solidaritate, confirm unui proiect elaborat de Franța și Germania, afirmă surse citate de agenția Reuters.
Conform unui proiect de document circulat la o reuniune a miniștrilor de Interne din țările UE și obținut de agenția Reuters, planul prevede în continuare obligativitatea țărilor europene de a accepta solicitanți de azil, dar pot fi făcute excepții pentru țările care contribuie cu "măsuri alternative de solidaritate".
Surse diplomatice au explicat că terminologia se referă la contribuții la bugetul UE sau la proiecte pentru dezvoltare în țări africane. Planul vizează depășirea disensiunilor între națiuni UE precum Germania, care acceptă imigranți, și țări estice precum Ungaria, reticente să ofere azil.
Documentul prevede instituirea unui mecanism la nivelul Uniunii Europene pentru a se evita o situație în care toate țările ar putea opta pentru achitarea de contribuții financiare.
Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, declara recent că alocarea de fonduri pentru dezvoltarea țărilor din Africa, astfel încât să nu mai existe afluxuri masive de imigranți, ar fi un compromis acceptabil pentru statele central și est-europene care nu acceptă imigranți extracomunitari.
În octombrie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a somat țările central și est-europene să respecte normele statului de drept și sistemul de distribuire a imigranților extracomunitari, reiterând că Uniunea Europeană "nu este supermarket". Emmanuel Macron ar vrea un sistem de condiționare a finanțării UE de respectarea standardelor fiscale și în domeniul muncii. Liderul de la Paris a cerut "vizibilitate și claritate" privind politicile asociate bugetului european. "Cred că ar fi un lucru normal să fie sistate fondurile dacă sunt încălcate valorile comune. Dacă fondurile europene sunt utilizate pentru îndepărtarea de principiile statului de drept, atunci este vorba de încălcarea condițiilor inițiale pentru admiterea în Uniunea Europeană", a explicat Macron. Amintind că fondurile europene sunt destinate și convergenței economice, Macron a subliniat: "Voi respinge un buget european folosit pentru finanțarea divergențelor, în materie fiscală, în domeniul valorilor comune și pe piața muncii". Liderii țărilor central și est-europene se opun condiționării accesării fondurilor de coeziune de primirea extracomunitarilor și de respectarea principiilor statului de drept.
În aprilie 2017, Consiliul Uniunii Europene a propus oferirea unor subvenții de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar țările care nu primesc ar urma să achite sumele.
Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați.