Evaluările serviciilor secrete americane indică faptul că Vladimir Putin ar putea intensifica acțiunile agresive împotriva unui stat NATO într-un interval cuprins între toamna acestui an și 2029, de la atacuri cibernetice și operațiuni hibride până la o incursiune militară limitată.
Oficialii americani din domeniul informațiilor analizează tot mai serios posibilitatea ca Rusia să lanseze acțiuni agresive împotriva unui stat NATO, inclusiv un atac cibernetic, trimiterea unor grupuri armate sau chiar o incursiune terestră limitată pe flancul estic al alianței, relatează The Wall Street Journal.
Washingtonul și-a schimbat evaluarea privind riscul unui atac asupra NATO
Potrivit publicației americane, scenariile luate în calcul au un orizont de timp cuprins între toamna acestui an și 2029. Deși probabilitatea unui atac terestru este încă apreciată drept redusă, oficialii susțin că riscul ar putea crește în timp.
Noile evaluări marchează o schimbare față de estimările anterioare ale Washingtonului. Statele Unite considerau până recent că Vladimir Putin nu va risca un conflict direct cu NATO atât timp cât războiul din Ucraina este în desfășurare. La începutul acestui an, evaluarea a fost revizuită, pe fondul presiunilor cu care liderul de la Kremlin se confruntă atât pe front, cât și în interiorul Rusiei.
De la atacuri cibernetice la o incursiune terestră limitată
Armata rusă înaintează lent în Ucraina și înregistrează pierderi importante, în timp ce atacurile cu drone ale Kievului lovesc tot mai des infrastructura militară și industria petrolieră rusă. Oficialii americani se tem că, dacă Putin ajunge într-o situație fără ieșire în Ucraina, ar putea recurge la măsuri mai riscante pentru a demonstra forță și a crea diviziuni în interiorul alianței occidentale.
„Întrebarea este cum ar răspunde Statele Unite într-o asemenea situație”, a declarat Heather Conley, cercetătoare la American Enterprise Institute, referindu-se la posibilitatea unei incursiuni rusești. „Un obiectiv al Rusiei a fost întotdeauna să pună la îndoială credibilitatea NATO și să separe Statele Unite de aliații lor.”
Liderii americani și europeni afirmă că Moscova testează deja reacția NATO prin acțiuni provocatoare. Printre acestea se numără incidente în care rachete de croazieră rusești au ajuns în Polonia, dar și pătrunderi de drone pe teritoriul României.
Rusia testează reacția alianței. Drone rusești au pătruns și în România
Un atac convențional asupra unui stat membru ar putea determina activarea Articolului 5 din Tratatul NATO, care stabilește principiul apărării colective. În schimb, răspunsul la atacuri cibernetice, sabotaj sau alte operațiuni hibride este mai dificil de stabilit, iar Kremlinul ar putea exploata tocmai această zonă gri.
„Aceasta a fost întotdeauna provocarea NATO: cum să răspundă unui atac care nu atinge nivelul necesar pentru activarea Articolului 5. Până acum, aliații NATO au preferat să nu escaladeze”, a mai spus Conley.
Colonelul Martin O’Donnell, purtător de cuvânt al NATO, a transmis că alianța monitorizează permanent amenințările și este pregătită să reacționeze. „Analizăm permanent și ne pregătim pentru numeroase scenarii. NATO urmărește situația și suntem pregătiți să descurajăm și să ne apărăm atunci când este necesar”, a declarat acesta.
SUA, îngrijorate de nivelul stocurilor de muniție
Evaluările apar într-un moment sensibil pentru armata SUA, care se confruntă cu stocuri reduse pentru unele categorii importante de muniție, după livrările masive către Ucraina și în urma conflictului dintre Statele Unite și Iran. Oficialii citați de The Wall Street Journal au menționat rachete cu rază lungă de acțiune, rachete antiaeriene Stinger, interceptoare Patriot, SM-3 și sisteme THAAD.
Pentagonul respinge însă ideea că Statele Unite nu ar dispune de resurse suficiente. Purtătorul de cuvânt Sean Parnell a transmis că armata americană are capacitatea de a-și apăra interesele și de a răspunde oricărui adversar.
„Avem tot ceea ce este necesar pentru a lovi la momentul și în locul ales de președinte. Orice adversar care confundă informațiile din presă cu slăbiciunea Americii va afla adevărul pe calea cea grea”, a afirmat Parnell.
În cazul unei agresiuni rusești pe flancul estic al NATO, sisteme precum HIMARS, rachetele Precision Strike Missile, ATACMS și rachetele Stinger ar putea avea un rol esențial în oprirea unei eventuale invazii, potrivit lui Tom Karako, expert la Center for Strategic and International Studies.