Reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a fost zguduit, la 26 aprilie 1986, de două explozii. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive. Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru — se știe însă că 25.000 de oameni au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei.
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță — o procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc, scrie Agepres.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni și continuă să facă victime. Belarus a fost țara cea mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii sunt de părere că există o legătură între acesta și creșterea cazurilor de cancer și leucemie.
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de orașul Pripiat și la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 30 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producție de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcția centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcție.
La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcționa la capacitate completă, iar operațiunile se derulau absolut normal. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacității reactorului la 30%, însă autoritățile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele și sistemele de siguranță au fost închise.
La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacității reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greșeală și, în loc să mențină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. Operatorul a reușit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepția a șase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă.
Un operator, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat, a blocat sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine. A fost închisă și turbina care mai rămăsese în funcțiune. Energia produsă în reactor a început să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă. Operatorii au inițiat procedura de închidere manuală, ceea ce a determinat o creștere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.
Reactorul a atins de 120 de ori capacitatea maximă. Fluidul de răcire — apa ușoară — nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură și s-a evaporat într-o fracțiune de secundă, producând explozia aburului, la 26 aprilie 1986, la ora locală 1:23:58. Învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă. Scutul superior al clădirii, o construcție care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat.
În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa și multe regiuni de pe glob.
În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb și 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situația — sub aceste materiale căldura s-a întețit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca și cantitatea de radiații eliberată. Abia la 6 mai s-a reușit aducerea sub control a focului și a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.
La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localității Pripiat au fost evacuați cu autobuzele, iar orașul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toți cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiți să își abandoneze locuințele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localități aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere și era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru.
Deși inițial autoritățile sovietice plănuiau decontaminarea zonei și continuarea producției cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 și nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcționat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus în repetate rânduri unor reparații de siguranță.
După negocieri internaționale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcțional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internațional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.
În urma multor tergiversări, în august 2010 au fost începute de către consorțiul francez Novarka lucrările la arcada metalică ce urmează să acopere sarcofagul de la reactorul care a explodat în urma cu 30 de ani la centrala nucleară Cernobîl. Potrivit AFP, construcția, estimată în jurul valorii de 2,1 miliarde de euro, este finanțată de comunitatea internațională.
În imediata vecinătate a centralei de la Cernobil s-a amplasat un monument în cinstea victimelor accidentului nuclear
Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părți ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.
Cartea, editată de Academia de științe de la New York și lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, are titlul "Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment" (Cernobîl: Consecințe ale catastrofei asupra oamenilor și mediului), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova și respectiv Vasili Nesterenko și Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecție împotriva radiațiilor din Minsk (Belarus).
Până în anul 2005, între 112.000 și 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operațiunile de decontaminare și sigilare a reactorului nuclear de la Cernobâl și-au pierdut viața, potrivit lucrării citate.
Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor publicate de OMS și AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobâl ar fi de aproximativ 9.000 de morți și 200.000 de persoane bolnave.
Conform cărții, cele mai afectate state au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia și părți extinse din Germania și Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni și între 150 și 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă și nu numai, au fost expuși unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părți din SUA și Canada.
