Extern· 2 min citire

Proteste violente la Bruxelles. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă - VIDEO

Proteste masive la Bruxelles (Profimedia)

Proteste masive la Bruxelles (Profimedia)

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 9 oct. 2026, 14:25

Mii de persoane au protestat vineri la Bruxelles împotriva măsurilor bugetare pregătite de Guvernul federal belgian, iar manifestația a degenerat în violențe în apropierea Gării Centrale. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă după ce grupuri de protestatari au atacat forțele de ordine cu sticle, bucăți de lemn și alte obiecte.

Potrivit autorităților, mai multe persoane au fost reținute. Martorii au relatat că un grup de indivizi îmbrăcați în negru, purtând măști și căști, a încercat să provoace confruntări cu polițiștii înainte de a se amesteca în coloana principală a protestatarilor, scrie Bruxessels Times.

Sindicatele acuză politicile economice ale guvernului și planurile de austeritate

Acțiunea a fost organizată de cele mai mari sindicate din Belgia, care acuză Guvernul că încearcă să reducă deficitul bugetar pe seama populației. Liderii sindicali susțin că angajații și familiile lor sunt deja afectați de creșterea costului vieții, a facturilor la energie și a presiunii economice tot mai mari.

Manifestațiile au provocat perturbări majore în capitala belgiană. Numeroase linii de metrou, tramvai și autobuz au fost suspendate, iar Aeroportul Bruxelles a anulat zeci de zboruri din cauza impactului protestelor asupra serviciilor de handling. Compania Brussels Airlines a anunțat, la rândul său, reducerea semnificativă a operațiunilor de zbor.

Acesta este unul dintre cele mai ample valuri de proteste organizate în Belgia împotriva politicilor economice ale Guvernului, sindicatele avertizând că nemulțumirea socială continuă să crească pe fondul negocierilor privind noul buget.

Liège, epicentrul revoltei studențești

În ultimele zile, orașul Liège a fost scena unor confruntări repetate între manifestanți și polițiști. Potrivit Reuters, autoritățile au avertizat comercianții să își închidă magazinele mai devreme din cauza riscului de revolte, iar gara principală a fost închisă temporar pe fondul tensiunilor. Presa locală a relatat despre peste 100 de arestări efectuate de la începutul protestelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern