Europa se confruntă cu un punct de cotitură dramatic odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia și trebuie să se gândească la simplificarea procedurii de aderare la UE și NATO, a apreciat premierul kosovar Albin Kurti, relatează Agerpres, conform AFP.
„În această situație extraordinară nu ne putem comporta ca în vremuri normale. Deci procedura de aderare la UE și NATO nu se poate face așa cum a fost până acum”, a declarat Albin Kurti într-un interviu acordat săptămâna aceasta la Pristina.
„Este imperativ ca Bruxelles-ul, capitala UE și a NATO, să regândească o nouă modalitate de a se extinde în Balcanii de Vest”, a insistat Kurti.
Fostul militant pentru independență și deținut politic, acum șef al guvernului, a deplâns cursul evenimentelor din Ucraina.
„Este șocant. Este greu de crezut ce vedem că se întâmplă. Dar nimeni nu poate afirma că este surprins”, a apreciat el.
Rusia este principalul aliat al Belgradului în refuzul său de a recunoaște independența Kosovo, fosta sa provincie cu majoritate albaneză, proclamată în 2008, ceea ce îi blochează calea către aderarea la ONU. Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate.
În schimb, președintele sârb Aleksandar Vucic a refuzat să impună sancțiuni Rusiei în urma invaziei Ucrainei.
În consecință, Albin Kurti solicită Uniunii Europene și NATO să-și consolideze flancul sudic în Balcanii de Vest, punând bazele unei aderări mai rapide a țărilor din regiune la aceste blocuri.
Kurti s-a exprimat în trecut în favoarea unei foi de parcurs pentru aderarea la cele două instituții, dar s-a confruntat cu o opoziție din partea unor țări.
Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania se află în diferite etape ale procesului de aderare la UE. Kosovo, a cărei independență nu este recunoscută de cinci țări din UE, pare departe, deocamdată, de o astfel de perspectivă.