Un militar american susține că a organizat personal o operațiune pentru a-și recupera fiul din România, după ce fosta sa soție ar fi plecat cu minorul din Italia fără acordul său. Nicholas DauSchmidt, avocat și căpitan în armata americană, afirmă că întreaga acțiune l-a costat peste 37.000 de euro.
Nicholas DauSchmidt, avocat și căpitan în armata americană, aflat în Italia, spune că fiul său a fost adus în România de fosta soție în vara anului 2024, fără consimțământul său. Bărbatul a sesizat autoritățile, însă susține că procedurile oficiale avansau prea lent. În aceste condiții, afirmă că a decis să organizeze singur recuperarea copilului.
Operațiunea a fost denumită „Gardaland”, după parcul de distracții preferat al băiatului, și a presupus zboruri, închirierea unei mașini și activități de investigație.
„Am descoperit că politica oficială a guvernului român este de a nu continua fizic recuperarea și returnarea minorilor. Dacă m-aș fi bazat exclusiv pe procedură, nu mi-aș fi recuperat niciodată fiul”, a declarat Nicholas DauSchmidt pentru publicația italiană Il Messaggero.
Mama copilului susține, în schimb, că avea dreptul să locuiască alături de fiul său și că a venit în România după ce a rămas fără locuință și fără loc de muncă în Italia.
Peste 37.000 de euro cheltuiți pentru operațiune
Potrivit documentelor menționate în dosar, cheltuielile pentru recuperarea copilului s-au ridicat la 37.204,31 euro. Suma ar include transportul, zborurile, închirierea unui vehicul, investigațiile și alte activități legate de operațiune. Tatăl a inclus ulterior aceste costuri în solicitarea de despăgubiri formulată în dosarul penal. Conflictul dintre cei doi părinți a ajuns și în instanță, pe fondul disputelor privind custodia copilului.
DauSchmidt susține că o instanță din Vicenza îi acordase responsabilitatea părintească exclusivă înainte de plecarea copilului în România.
Procesul fostei soții este programat pentru decembrie
Potrivit sursei citate, Parchetul din Vicenza o acuză pe fosta soție a militarului american de răpire de copii și de nerespectarea unor hotărâri judecătorești care i-ar fi interzis să părăsească Italia împreună cu minorul. Dosarul nu a ajuns încă la judecarea propriu-zisă. Prima audiere preliminară fusese programată pentru 8 iulie, însă procedura a fost amânată. Un nou termen, stabilit pentru 24 septembrie, a fost de asemenea amânat, iar următoarea audiere este programată pentru 3 decembrie 2026. Nicholas DauSchmidt spune că, deși este avocat și cunoaște procedurile judiciare, nu se aștepta ca dosarul să dureze atât de mult.
După operațiunea din 2024, fosta soție a militarului a solicitat în România emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia. Potrivit informațiilor din dosar, Tribunalul București a respins solicitarea, apreciind că nu exista un pericol concret pentru femeie sau copil. Instanța a analizat și situația minorului în raport cu hotărârea pronunțată în Italia privind responsabilitatea părintească. Mama a fost obligată să plătească 4.945,60 de euro reprezentând cheltuieli de judecată. Aceasta ar avea în prezent dreptul la două vizite supravegheate pe săptămână.
Militarul spune că vrea să ajute și alți părinți
După experiența prin care a trecut, Nicholas DauSchmidt afirmă că lucrează la formarea unei rețele private care să ajute părinții aflați în situații similare. Rețeaua ar urma să includă veterani militari, anchetatori privați și alți specialiști. Americanul susține că a primit deja solicitări din partea mai multor părinți și că a fost implicat în câteva cazuri încheiate cu recuperarea copiilor.
„Nu vreau ca nimeni să treacă prin ce am trecut eu”, a declarat Nicholas DauSchmidt.