Newsweek: Putin visează la Marea Neagră ca la un lac rusesc

Imediat după ce a cucerit aceste teritorii, Moscova nu a piedut vremea, a pus stăpânire pe instalațiile energetice ucrainene de la Marea Neagră și a trecut la accelerarea modernizării militare în curs în peninsulă, scrie Stephen Blank de la American Foreign Policy Council, în această analiză preluată de pe site-ul Atlantic Council, un grup de reflecție cu sediul la Washington.

Moscova și-a construit astfel o forță interarme din trupe terestre, navale, aeriene și în domeniul cibernetic, pe care liderii NATO o consideră deplin capabilă să oprească accesul forțelor Alianței Nord-Atlantice la Marea Neagră în eventualitatea unui conflict.

Rușii au mobilizat armament nuclear în regiunea Mării Negre și par să construiască o rețea similară unei zone cu capacități de refuz al accesului (A2/AD) îndreptată împotriva NATO atât în estul Mării Mediterane, în jurul Siriei, cât și în Caucaz.

Astfel Rusia este pe cale să transforme Marea Neagră într-un lac rusesc, denunța președintele turc Recep Tayyip Erdogan, un lucru care pune în pericol securitatea tuturor statelor de la malul mării. Secole de experiență istorică arată că aceste amenințări vor continua și că Moscova își va spori eforturile de a intimida aceste state.

România, de exemplu, este deosebit de îngrijorată de amenințările la adresa platformelor sale energetice din Marea Neagră, cât și de libertatea navigației în regiune și controlul asupra Deltei Dunării.

Portul care i-a mai rămas Ucrainei - Odesa - este în pericol constant.

Turcia este acum înconjurată la nord, la sud și la est de trupe ruse, din Crimeea și din alte regiuni din Ucraina, din Siria și Caucaz.

Având în vedere că Bulgaria și România importă energie din Rusia, iar Turcia importă cel puțin 60% din gazele naturale pe care le consumă din Rusia, vulnerabilitățile lor - alături de sensibilitatea Ucrainei la amenințări mai vechi și mai noi - sunt evidente.

Așadar, guvernele României, Ucrainei și Turciei întreprind toate reforme majore cu obiectivul de a-și consolida capacitățile Apărării și caută formule de structuri de cooperare regională dincolo de NATO.

Ele pot fi de asemenea îngrijorate - așa cum erau guvernele lor în anii '30 - că Occidentul ar putea să nu fie prezent pentru a le salva în vremuri de criză și sunt nevoite, astfel, să-și încurajeze cooperarea regională.

Ucraina și Turcia au anunțat că intenționează să-și sporească această capacitate de a-și asigura Apărarea prin construirea unor noi nave de război și prin îmbunătățirea eficienței bazelor militare. De asemenea ele au demarat negocieri în vederea unei producții comune în domeniul Apărării - motoare pentru avioane cu turboreactoare, radare, tehnologie în domeniul comunicațiilor militare și sisteme de navigare.

România își crește cheltuielile cu Apărarea în conformitate cu planurile nou stabilite în acest domeniu și promovează cooperarea navală regională între aceste trei state.

Însă o evaluare sinceră ar arăta că aceste planuri, deși eminamente sensibile, se confruntă cu obstacole importante. Cooperarea regională în cadrul unor parteneriate în Europa de Est nu a înregistrat vreun succes în trecut, în principal din cauza divergențelor între statele din regiune și a opoziției marilor puteri, iar un număr de piedici există și în prezent.

Politica internă din Polonia și Turcia îi alienează pe mulți din Europa și Statele Unite, din cauza unui viraj vizibil către autoritarism. Ungaria a apucat-o deja pe această cale, iar Grecia se află în centrul atenției Rusiei, care urmărește să împiedice continuarea integrării în Uniunea Europeană și NATO.

Moscova a intimidat deja cu succesul Guvernul Bulgariei, în măsura în care Sofia a refuzat în mod public să se alăture oricărui tip de organizație în domeniul securității colective și vreunui acord în domeniul naval, o decizie care subminează grav orice șansă reală a unei coordonări navale regionale eficiente la Marea Neagră.

În fine, scuzele Turciei de pe 27 iulie cu privire la doborârea unui bombardier rus la frontiera cu Siria, în noiembrie 2015, complică și ele aceste eforturi.

La 1 iulie, ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a participat la o întâlnire interministerială a unui grup al țărilor de la Marea Neagră organizat de Rusia la Soci, o călătorie care a oferit șansa negocierii unei apropieri ruso-turce.

O condiție a acestei apropieri ar fi, probabil, să nu se înființeze vreo organizație regională în domeniul securității la Marea Neagră și eforturi de a stimula Ankara să-și mențină politica de a ține NATO departe de Marea Neagră pe timp de pace.

În plus, Putin a amenințat deja că, întrucât România și Polonia găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă, ele vor deveni ținte ale Moscovei.

Asemenea declarații sunt de obicei "tactice", însă ele arată hotărârea Moscovei de a-și amenința vecinii și sunt proferate cu convingerea că Rusia chiar are potențialul să intimideze aceste guverne.

La Summitul NATO de la Varșovia, vineri și sâmbătă, Alianța ar trebui să nu minimalizeze Marea Neagră, așa cum ia în considerare. Evenimente recente arată că Rusia o privește ca pe "Mare Nostrum" ("marea noatră") și va bloca orice efort în vederea asigurării unei apărări legitime a statelor membre NATO din regiune, fără a mai menționa și Georgia, pe malul de est.

NATO ar putea să fie tentată să se concentreze și să acorde prioritate Mării Baltice, însă aceată reacție, de înțeles, este mioapă. Istoria arată că dominația rusă la Marea Neagră conduce în mod inevitabil la presiuni asupra părții de est a Mării Mediterane. Siria este doar ultimul exemplu în acest sens.

Adevărul este că eforturile NATO în domeniul Apărării de până în prezent, deși substanțial mai bune decât cele de până în 2014, au puține lucruri cu care să se laude la doi ani de la invazia Ucrainei. Mult mai mult poate și trebuie făcut pentru a împiedica Rusia să intimideze statele de la Marea Neagră și colapsul proiectului vital al integrării europene în această regiune.

Europa și Statele Unite au resursele cu care să susțină popoarele ce vor să rămână libere în fața imperialismului rus. Însă, întrebarea este au ele, oare, voința și viziunea pe măsura resurselor de care dispun, conchide Stephen Blank.