Franța va restitui populației siriene peste 50 de milioane de euro, provenite din confiscarea, de către justiția franceză, a bunurilor obținute în mod ilicit de familia Assad. Anunțul a fost făcut marți, de președintele Emmanuel Macron, la Damasc, relatează AFP.
Banii vor fi folosiți pentru proiecte de dezvoltare a Siriei
Cu ocazia vizitei lui Emmanuel Macron la Damasc, Franţa şi Siria au semnat un parteneriat global şi au încheiat mai multe acorduri, printre care o scrisoare de intenţie privind restituirea bunurilor confiscate de la Rifaat al-Assad, unchiul preşedintelui destituit Bashar al-Assad.
„Peste 50 de milioane de euro provenite din confiscarea bunurilor obţinute în mod ilicit de familia fostului dictator (...) vor fi restituite poporului sirian pentru a finanţa proiecte concrete de dezvoltare pe teritoriul ţării”, a anunţat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sirian, Ahmed al-Sharaa. Documentul semnat de miniştrii de externe ai celor două ţări menţionează suma de 51 de milioane de euro.
Decedat la începutul anului 2026 în exil, la vârsta de 88 de ani, Rifaat al-Assad era supranumit „măcelarul din Hama” din cauza rolului său în reprimarea sângeroasă a unei revolte a Frăţiei Musulmane în acest oraş sirian, în 1982. La acea vreme, el conducea forţele de elită sub comanda lui Hafez al-Assad, fratele său şi tatăl lui Bashar al-Assad. Masacrele, care au avut loc în condiţii de cenzură totală a presei, s-au soldat cu între 10.000 şi 40.000 de morţi. Rifaat al-Assad a părăsit apoi Siria în 1984, îndreptându-se mai întâi în Elveţia, apoi în Franţa, pentru a duce o viaţă în exil luxoasă după o tentativă eşuată de lovitură de stat.
”Suntem primii care am iniţiat această acţiune în justiţie”
Prezentându-se ca un oponent al lui Bashar al-Assad, acesta a petrecut 37 de ani în Franţa, înainte de a se întoarce în Siria în 2021 pentru a scăpa de o condamnare la patru ani de închisoare în Franţa pentru spălare de bani în cadrul unei organizaţii criminale şi deturnare de fonduri publice siriene.
„Noi suntem primii care am iniţiat această acţiune în justiţie şi am dus-o până la capăt. Şi o vom continua oriunde va fi posibil”, a promis Emmanuel Macron.