Extern· 1 min citire

Fost vicepreședinte american: Aș aproba din nou tehnicile dure de interogare ale CIA

Fost vicepreședinte american: Aș aproba din nou tehnicile dure de interogare ale CIA

Fost vicepreședinte american: Aș aproba din nou tehnicile dure de interogare ale CIA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 dec. 2014, 20:13

Fostul vicepreședinte american, Richard Cheney, a afirmat, duminică, că ar aproba din nou, oricând, metodele dure de interogare utilizate de Agenția Centrală de Informații din SUA, argumentând că Al-Qaida a folosit tortura împotriva cetățenilor americani, pe 11 septembrie 2001, conform NBC News, informează Mediafax.

"Acte de tortură sunt ceea ce teroriștii din cadrul Al-Qaida le-au făcut celor 3.000 de cetățeni americani pe 11 septembrie 2001. Nu există termeni de comparație între acțiunile Al-Qaida și tehnicile de interogare utilizate de CIA", a spus politicianul republican.

Astfel, Richard Cheney a subliniat faptul că ar aproba din nou tehnicile dure de interogare utilizate de CIA, în vedea evitării unui viitor atentat în SUA.

"CIA a reușit să evite practica torturii. Aș aproba din nou, oricând, aceste tehnici, atât timp cât ne ajută să ne atingem obiectivele - prinderea autorilor atentatelor din septembrie 2001 și evitarea unui nou atentat în Statele Unite", a subliniat Cheney.

Senatul american a prezentat, marți, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenția Centrală de Informații din SUA a utilizat metode "brutale", de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecților de terorism.

Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern