Este doliu uriaș în lumea muzicii. Un renumit dirijor și compozitor a murit fulgerător.
Compozitorul și dirijorul britanic de origine americană Carl Davis, câștigător al premiului BAFTA, a murit la vârsta de 86 de ani. Acesta a compus și muzică pentru cinematografie, încă din epoca filmului mut, pentru teatru dar și televiziune.
Familia sa a transmis că decesul a fost provocat de o hemoragie cerebrală și a mulțumit paramedicilor care l-au asistat pe Carl și echipei de terapie intensivă neurologică de la Spitalul John Radcliffe din Oxford, potrivit presei internaționale, relatează agerpres.ro.
Carl Davis, dirijor și compozitor, a murit la vârsta de 86 de ani / Foto: Profi Media
Carl Davis, ale cărui compoziții muzicale prestigioase includ drama BBC "Pride and Prejudice" (Mândrie și prejudecată) din 1995, a câștigat un BAFTA precum și un premiu Ivor Novello pentru muzica sa pentru clasicul "The French Lieutenant's Wife" (Iubita locotenentului francez) din 1981.
Carl Davis a scris partituri pentru unele dintre cele mai iubite și memorabile drame de televiziune britanice, a fost dirijor și compozitor de lucrări simfonice, precum și un scriitor remarcabil pentru balet. A scris și rescris partituri pentru peste 50 de filme mute, de la Charlie Chaplin la Buster Keaton, a transmis familia sa în mesajul de după deces.
A colaborat, în 1991, și cu Paul McCartney la opera The Liverpool Oratorio, scrisă pentru a aniversa 150 de ani de la înființarea Orchestrei Filarmonici iregale Liverpool.
Carl Davis a continuat să compună până la 80 de ani, cu patru lucrări în ultimii șapte ani. Ultima - Fantoma de la Operă a avut premiera chiar în luna mai din acest an, scrie The Guardian.
În 2005 a primit distincția de Commander of the Most Excellent Order of the British Empire (Comandor al celui mai excelent Ordin al Imperiului Britanic) conferită de monarhul Regatului Unit.
Carl Davis s-a născut în 1936 la New York, unde și-a început cariera artistică. Însă a trăit marea sa parte a vieții în Marea Britanie, la Londra, din 1961. S-a căsătorit cu actrița Jean Boht în 1970. Ei au două fiice, Hannah și Jessie, și trei nepoți, Molly, Fred și Alice.