Extern· 1 min citire

Doliu în politică. A murit un fost președinte de țară

Doliu în politică

Doliu în politică

Scris de Dan Istratie Publicat: 24 iun. 2021, 11:29

Doliu în politica de la nivel mondial. A murit un fost președinte din Filipine, un personaj politic extrem de important.

Fostul președinte filipinez Benigno Aquino, în vârstă de 61 de ani, a decedat joi, au anunțat Ministerul de Externe și mai mulți oficiali, citați de France Presse, Reuters și DPA.

"Noynoy" Aquino, care a fost șef al arhipelagului din 2010 până în 2016, era fiul fostei președinte Corazon Aquino și al soțului ei Benigno "Ninoy" Aquino, asasinat la întoarcerea sa din exil.
Ambii sunt venerați pentru că au contribuit la restabilirea democrației în Filipine în anii 1980 după dictatura lui Ferdinand Marcos.

Aquino, al 15-lea președinte al Filipinelor, a murit de insuficiență cardiacă după ce a fost transportat de urgență la un spital din Manila în cursul dimineții, a relatat ziarul Manila Bulletin, citând un membru al familiei nenominalizat.

Fostul președinte făcea dializă de trei ori pe săptămână și avea cancer pulmonar în stadiul 4, potrivit presei locale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern