De ce seamănă regimul lui Khamenei cu căderea lui Ceaușescu

Tuesday, 21 January 2020, 16:27 Sursă: politico

Revoluția română din 1989 i-a pus într-o lumină extrem de proastă pe clericii care conduc Iranul și dă indicii despre cum s-ar putea dezlănțui o criză politică în Iran, scrie Politico într-o analiză dedicată similitudinilor dintre regimul comunist al lui Ceaușescu și regimul de la Teheran, tot mai contestat în plan intern și ostracizat pe plan extern, scrie G4media.o

Politico amintește un moment – cheie din 1989: deși în România situația scăpase de sub control în decembrie, dictatorul Nicolae Ceușescu era primit ca oaspete de onoare la Teheran. Când s-a întors acasă și a fost împușcat, conducerea iraniană s-a trezit întrebându-se de ce l-au primit cu covor roșu pe un despot brutal ucis de propriul său popor. Presa și parlamentarii i-au criticat dur atunci pe președintele Akbar Hashemi Rafsanjani și ministrul de externe Ali Akbar Velayati.

A picat în sarcina noului lider suprem, Ali Khamenei, să rezolve criza. El a cerut unitate, iar ambasadorul Iranului la București a fost concediat pentru că nu a avertizat că situația din România era gravă.

După treizeci de ani, Khamenei și consilierul său principal Velayati continuă să facă jocurile la Teheran, dar ar trebui să reflecteze asupra simetriei uimitoare dintre Iranul din 2020 și România din 1989. La fel ca România în anii 1980, Iranul a devenit ostaticul unui aparat de securitate, asemănător mafiei, care a găsit modalități de a se îmbogăți, în timp ce restul economiei se prăbușește.

În anii ’80, economia României era extenuată din cauza dorinței fanatice a lui Ceaușescu de a reduce datoria externă. În țară, foamea era răspândită, erau cozi pentru mâncare și energia era pe rație. Agenții de securitate erau totuși într-o poziție privilegiată: dețineau controlul asupra comerțului exterior, contrabandei și a valutei. Când zidul Berlinului a căzut, și-au dat seama, ca și alte servicii de informații din Europa de Est, că trebuie să preia puterea din interior. Mulți români astăzi descriu evenimentele din 1989 ca fiind mai puțin o revoluție și mai mult o bătaie un puci intern, cu Securitatea ca mare câștigător.

Și așa ajungem la Gărzile Revoluționare din Iran.

Pentru majoritatea iranienilor, perspectivele economice sunt proaste, sub atacul total al sancțiunilor economice impuse de președintele american Donald Trump. Sufocate de sancțiuni, exporturile de petrol s-au prăbușit, inflația anuală crește la peste 30%, iar FMI prognozează a scădere a economiei de 9,5% în 2019.

Gărzile revoluționare au însă o poziție privilegiată, deoarece controlează traficul de frontieră. Aceasta înseamnă că nu numai că pot face contrabandă cu  combustibil și droguri, dar pot construi rețele complexe de ”patronaj” cu managerii de companii care vor să evite plata tarifelor pe componentele vitale. Prin holdingul lor de inginerie, Khatam al-Anbiya, tentaculele Gărzilor se fixează pe toate sectoarele economice, de la gazele offshore până la metroul Teheran.

La fel ca Securitatea din 1989, Gărzile Revoluționare vor fi văzut deja semnalele crizei. Protestele de stradă se răspândesc rapid în marile grupuri sociale și etnice din țară, iar daunele economice ale sancțiunilor sunt atât de intense încât chiar și Gărzile trebuie să simtă efectele. Coșmarul pentru Gărzile Revoluționare este că întregul edificiu se clatină și că ei înșiși pierd fluxurile de venit.

Simțind tensiunile din societate, Khamenei le-a spus Gărzilor în 2018 că trebuie să slăbească controlul asupra mediului de afaceri, dar puternicul șef al holdingului Khatam al-Anbiya, Saeed Mohammad Islami, a dat toate semnalele că nu vrea acest lucru. Mai mult: sâmbătă a spus că vrea mai multe lucrări la rafinării și combinate petrochimice, potrivit unui raport al Radio Farda, un serviciu de știri susținut de SUA.

După moartea a sute de iranieni în timpul protestelor din noiembrie și după ce regimul a fost prins cu minciuna în ce privește doborârea avionului (n.r. Ucrainean) în cursul acestei luni, Khamenei nu s-a aflat niciodată sub o asemenea presiune.

Lucrând ca și corespondent în Iran la începutul și jumătatea anilor 2000, am descoperit că atacurile directe la adresa liderului erau considerate tabu. Dacă o persoană din mulțime striga ”Moarte lui Khamenei”, era rugată să tacă din gură, de teamă că întreaga demonstrație ar risca să fie discreditată.

Șocant la ultimele demonstrații a fost cât de personalizat a devenit protestul împotriva lui Khamenei însuși, cu scandări de tipul ”moarte tiranului” și cu protestatari arzând portretul său.

Într-un fel, este ușor de explicat această furie personalizată: oamenii s-au săturat de poliția politică crudă și corptă. Dar acest lucru folosește și Gărzilor Revoluționare, care vor căuta să umple vidul de putere dacă liderul va trebui dat joc precum s-a întâmplat cu Ceaușescu – un țap ispășitor convenabil pentru crimele regimului.

La fel ca în multe regimuri revoluționare, iranienii au nevoie uneori de abilități de cameleon pentru a se adapta la noua realitate. Îmi amintesc de un angajat al unui spital din Teheran care mi-a spus povestea fratelui său, care a fost un anchetator al poliției secrete SAVAK. În timpul revoluției din 1979, a dispărut și spera să fi murit în baia de sânge. Dar a reapărut câteva luni mai târziu, continuând să-și joace vechiul rol, de această dată însă pentru Republica Islamică.

Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru o eventuală schimbare de regim în Iran. Bărbați vorbind mai multe limbi se vor prezenta drept reprezentanți ai noii orânduiri iraniene, care intră și ies din Dubai. În realitate, ei a r putea fi doar partea a rețelei formate din Gardienii Revoluției, care refuză să se predea.

Niciun plan

Scenariul românesc nu este inevitabil în cazul Iranului, dar Teheranul ar face bine dacă l-ar lua în calcul.

Pesimiștii vor spune că un om forte precum Ebrahim Raisi, șeful Curții Supreme din Iran, i-ar putea succeda lui Khamenei menținând sistemul represiv împotriva populației în următorii ani. Mulți dintre membrii regimului se vor uita la modul în care Bashar al-Assad a rezistat la putere în Siria, prin mijloace sângeroase, și își vor da seama că și ei pot face la fel.

Optimiștii vor argumenta că Iranul va fi capabil să scape de Gărzile revoluționare, de sistemul judiciar fidel regimului și de paramilitarii basij și va reuși cu succes să scape de autocrație la fel ca Spania sau Coreea de Sud.

În timp de protestatarii își pot închipui un curs al evenimentelor în favoarea lor, experiențele românești și sovietice arată că întreaga comunitate internațională are nevoie de mai mult timp pentru a lua în calcul toate riscurile pe care le-ar presupune o schimbare de regim din interior. Trump face ”presiuni maxime” și îi încurajează pe protestatarii anti-regim, dar au SUA și UE vreun plan pentru ce va urma după?

Când Europa de Est a scăpat din gheara comunismului, companiile occidentale au căutat să facă profit pe noile piețe fără a pune întrebări de natură etică și fără să le pese de cine se afla de fapt în spatele noilor regimuri. În cazul Iranului, ar fi o greșeală ca ele să urmeze același model necritic.

Britanicul Martin Sorrel, director al unei companii de publicitate, a descris Iranul drept una dintre cele mai mari oportunități de afaceri. Și, desigur, Iranul este dispus să intre într-un astfel de joc. Vrea să ajungă din urmă Turcia și Qatarul.

Dar investițiile străine nu pot fi limitate la instalațiile high-tech din domeniul gazelor naturale sau la domeniul farma. Banii străini care vor intra în țară vor trebui să respecte standardele norvegiene de gestionare a veniturilor din petrol. De asemenea, ar trebui să țină seama de reformele electorale, de sistemul judiciar și de un proces de reconciliere și de aflare a devărului.

Pentru mulți români, căderea lui Ceaușescu nu a însemnat nimic bun. Ei susțin că revoluția le-a fost furată, la fel ca avuția țării.

Este nevoie de un plan pentru a împiedica să se întâmple la fel și în Iran.

Citește articolul integral pe politico.eu


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: EXTERN
Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN