Vladimir Putin i-a răspuns lui Donald Trump cu aceeași monedă. După ce SUA s-au retras din Tratatul de dezarmare nucleară INF, Moscova suspendă la rândul ei acordul și anunță dezvoltarea de noi rachete, inclusiv supersonice.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia a suspendat aplicarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) în urma unei decizii similare din partea SUA, potrivit Kremlinului, informează agenția Reuters, citată de Mediafax.
Putin a mai afirmat că Rusia va începe să dezvolte noi rachete, inclusiv supersonice. Liderul de la Kremlin le-a mai spus oficialilor ruși să nu inițieze discuții privind dezarmarea cu Washingtonul.
"Partenerii americani au declarat că își suspendă participarea la acord, atunci suspendăm și noi", a declarat Putin, în cadrul unei conferințe televizate cu miniștrii de Externe și ai Apărării.
Avertismentul lui Trump
Liderul de la Casa Albă lansase un avertisment privind dezvoltarea de noi arme.
Statele Unite vor dezvolta modalități de reacție "militară" pentru a opri orice avantaj strategic pe care Rusia l-ar putea obține prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), a avertizat vineri președintele american, Donald Trump, care a decis retragerea SUA din acest acord.
"De prea mult timp, Rusia a încălcat fără a fi sancționată Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, dezvoltând și amplasând în secret un sistem balistic care constituie o amenințare directă pentru aliații noștri și pentru trupele americane din străinătate. Mâine, Statele Unite vor suspenda obligațiile asumate în cadrul Tratatului INF și vor începe retragerea din Tratat, care se va finaliza în șase luni dacă Rusia nu revine la respectarea acordului prin distrugerea rachetelor, sistemelor de lansare și echipamentelor asociate. Aliații noștri din cadrul NATO ne susțin total, întrucât înțeleg amenințarea reprezentată de Rusia și riscurile referitoare la controlul armamentului generate de ignorarea încălcării Acordului", a declarat Donald Trump vineri, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de Mediafax.
Liderul de la Casa Albă a subliniat că Statele Unite vor dezvolta modalități de reacție "militară" pentru a opri orice avantaj strategic pe care Rusia l-ar putea obține prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare.
Administrația Vladimir Putin a anunțat vineri seară că își rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate ca reacție la decizia Statelor Unite de suspendare a obligațiilor asumate în cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF).
"Moscova își rezervă dreptul de a adopta reacții corespunzătoare și măsuri de ripostă" după retragerea SUA din Tratatul INF. "Este normal să fie luate astfel de măsuri", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, conform postului Rossiya-1 și agenția Tass.
Ministerul rus de Externe a cerut Administrației Donald Trump să prezinte dovezile privind presupusa încălcare de către Rusia a Tratatului INF, informează Interfax.
Decizia dă startul unei retrageri din tratat, care va dura efectiv șase luni. Administrația preșdintelui Trump a precizat că SUA sunt pregătite să revină asupra deciziei, dacă Rusia va distruge toate armele care încalcă tratatul.
Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) a fost semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov și fostul președinte american Ronald Reagan.
Acordul interzicea rachetele nucleare cu o rază de 500 până la 5.500 de kilometri.
Ce spune România
În încercarea de a calma spiritele, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că Alianța nu intenționează să amplaseze noi rachete nucleare în Europa.
România și-a exprimat susținerea pentru NATO și SUA.
"Suntem alături de SUA și de poziția comună a NATO: încălcarea materială de către Rusia a Tratatului INF prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euroatlantică. Autoritățile ruse ar trebui să ia măsuri să se întoarcă la încadrarea completă și verificabilă în condițiile tratatului, în următoarele șase luni", precizează MAE pe Twitter.