Extern· 2 min citire

CRIZĂ perpetuă în cea mai săracă țară din UE. BULGARII se întoc la urne

CRIZĂ perpetuă în cea mai săracă țară din UE. BULGARII se întoc la urne

CRIZĂ perpetuă în cea mai săracă țară din UE. BULGARII se întoc la urne

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 oct. 2014, 17:45

Fostul premier bulgar Boiko Borisov se pregătește să obțină o victorie în alegerile parlamentare de duminică, într-o țară care se confruntă cu dificultăți importante, la aproximativ 18 luni după ce a fost îndepărtat de la putere prin manifestații de stradă, scrie Mediafax.ro.

Nimic pare că nu s-a schimbat în cea mai săracă țară din Uniunea Europeană (UE), care cumulează mai multe crize - o economie care stagnează, sărăcia și corupția - și este afectată de o profundă instabilitate politică.

Bulgaria are o previziune de creștere de 1,5%, în urmă față de media din Europa de Est, investițiile străine au scăzut accentuat, în timp ce emigrarea în masă a tinerilor cu studii superioare continuă.

Salariul mediu este de 400 de euro, iar o gospodărie din cinci trăiește sub pragul sărăciei. Potrivit unui studiu recent, 69% dintre bulgari consideră "insuportabilă" situația în care se află națiunea lor.

Borisov, în vârstă de 55 de ani, un fost pompier și gardă de corp, i-a guvernat deja pe cei 7,4 milioane de bulgari din 2009 și până în 2013, împreună cu partidul său de centru-dreapta GERB. Popularitatea sa, care are la bază imaginea unui om energic, s-a disipat rapid, după care manifestații masive împotriva sărăciei și corupției l-au obligat să demisioneze în februarie 2013.

Echipa "tehnocratului" Plamen Oreșarski, instalată două luni mai târziu, susținută de către socialiști și partidul minorității turce MDL, a fost blocată încă de la preluarea puterii de noi manifestații. Ea s-a prăbușit în această vară.

"În absența unei alternative atrăgătoare, alegătorii vor vota (duminică) pentru răul cel mai mic", consideră Vasil Tonșcev, directorul Institutului Sova Harris.

Boiko Borisov revine în prim-planul scenei politice, în contextul în care reforme nepopulare în domeniile Sănătății, Educației și pensiilor par de neocolit. Iar o serie de provocări îl așteaptă înainte de această etapă.

Mai mult pe Mediafax.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern