Extern· 2 min citire

Criza imigranților. Reacția sfâșietoare a tatălui baiatului care a murit înecat. A mers la morgă

Criza imigranților. Reacția sfâșietoare a tatălui baiatului care a murit înecat. A mers la morgă

Criza imigranților. Reacția sfâșietoare a tatălui baiatului care a murit înecat. A mers la morgă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 sept. 2015, 10:59

Tatăl îndurerat al celor doi băieți sirieni - care s-au înecat împreună cu mama lor și alți imigranți în timp ce încercau să ajungă în Grecia - le-a identificat joi trupurile neînsuflețite și se pregătea să-i ducă înapoi în orașul lor natal, Kobane, relatează Reuters în pagina electronică, scrie Mediafax.

Abdullah Kurdi a izbucnit în lacrimi după ce a ieșit din morga orașului Mugla, lângă Bodrum, unde a fost adus la țărm, miercuri, corpul neînsufețit al fiului său Aylan, în vârstă de trei ani.

O fotografie cu corpul mic al băiatului - în care apare îmbrăcat într-un tricou roșu aprins și pataloni scurți, cu fața în jos în nisip - a fost publicată în ziarele din întreaga lume, declanșând un val de simpatie față de refugiați și, totodată, de indignare față de percepția unei lipse de acțiune din partea țărilor civilizate de a-i salva.

Fratele lui Aylan - Galip, în vârstă de cinci ani, și mama lor, Rehan, în vârstă de 35 de ani, s-au aflat printre cele 12 persoane - inclusiv alți copii - care au murit după ce două bărci s-au răsturnat în timp ce încercau să ajungă pe Insula elenă Kos.

"Noi vrem ca întreaga lume să vadă lucrurile care ni s-au întâmplat nouă, aici, în țara în care ne-am refugiat pentru a scăpa de războiul din patria noastră", a declarat Abdullah pentru jurnaliști. "Vrem ca lumea să-și îndrepte atenția asupra noastră, pentru ca să poată împiedica să li se întâmple și altora același lucru. Fie ca această (tragedie) să fie ultima", a spus el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern