Clericul Fethullah Gulen, acuzat de autoritățile turce de orchestrarea loviturii de stat eșuate din noaptea de 15-16 iulie, susține că se va preda procurorilor turci doar dacă este găsit vinovat de către o instanță internațională independentă, scrie Reuters.
”Dacă cel puțin o zecime dintre acuzațiile care mi se aduc sunt dovedite, atunci promit că mă voi întoarce în Turcia”, a declarat clericul Gulen, într-un interviu pentru publicația franceză Le Monde.
De asemenea, clericul musulman a susținut că este pregătit să primească o condamnare cu închisoare din partea autorităților tuce, dacă un organ de investigație independent poate dovedi acuzațiile legate de orchestrarea loviturii de stat eșuate.
Fethullah Gulen dezminte implicarea în organizarea puciului eșuat și condamnă vehement un sistem judiciar turc controlat în totalitate de către regimul președintelui Erdogan.
Între timp, Turcia pune presiune pe Statele Unite pentru extrădarea clericului musulman, în vârstă de 75 de ani, după ce zeci de mii de susținători turci ai mișcării Gulen au fost vizați de o campanie guvernamentală.
Peste 76.000 de funcționari publici au fost suspendați din funcție pentru legături cu mișcarea clericului musulman, dintre care 17.740 de persoane au fost arestate și puse sub acuzare pentru rolul jucat în orchestrarea loviturii de stat.
Însă, statele occidentale au criticat campania guvernamentală de eliminare a așa-zișilor guleniști din instituțiile de stat, precum și din presă, ridicând totodată întrebări cu privire la tratamentul ”inuman” la care ar fi supuși puciștii capturați.