Analiză H.D. Hartmann: ”După momentul Maria Antoaneta, Macron reface momentul Ceaușescu”

Tuesday, 11 December 2018, 13:43 Sursă: REALITATEA.NET

13 minute a vorbit Macron. Calm, parcă aflat sub influența tranchilizantelor, vorbind parohial, ca un popă, Manu a fost vizibil incapabil să găsească tonul dsicursului. O analiză realizată de H.D. Hartmann

Adaugă părerea ta

Soluțiile propuse de el sunt ridicole dacă nu ar fi absolut fără viitor. Le mai dă câte 100 de euro, le lasă pensiile neimpozitate, le mai spune că ceea ce se întâmplă în Franța este un moment istoric. Ceaușescu redivivus. Identic cu scena balconului românesc din decembrie 1989, acest moment penibil din 2018.

Dispărute sunt zilele marilor victorii, marilor discursuri, marilor programe. Astăzi Franța este condusă de un produs uman artificial. Mesajul scurt al lui Macron, după patru săptămâni de lupte stradale, reprezintă viitorul comunicațional clorat, aspetic si lipsit de orice urmă umană de simpatie a unei Franțe fără limbaj si dicționar. Așa va arăta viitorul președinției franceze sub Macron. Văzând indulgențe la colțul bulevardului Foche, de sub Arcul de Triumf, aruncând la coș întreaga reformă a statului (ratată integral), președintele francez care se vedea conducatorul Europei, a dăruit, ca un un papă drogat de magnificienta sa divină, gratuită indulgență si regală iertare de păcate. Reducând distrugerea lui Marianne din Arcul de Triumf la doar "murdărie", parohul de la palatul amantei regale a iertat totul. Părintele națiunii, cel care își va fi luat Franța pe nume personal, cel care a crezut timp de doi ani că este alesul lui Dumnezeu pe pământ, declarând națiunea franceza dispărută cu numai săptămâni înainte este același care spunea că drumul luminos (neo marxist) al patriotismului trece prin marimea numărului de imigranți ilegali sau a cât mai multor provincii europene adunate sub sceptrul său. Astăzi acest Macron devenit un simplu micron a apărut public, umil si cu fariseimul înscris pe chip. Doar ochii si finalul mesajului au trădat cumplita ură (ca la Ceaușescu) împotriva celor care au îndrăznit să îl conteste si să îi contrazică mărețele idealuri de contopire euro-asiatice si africane. Macron urăște din tot sufletul poporul francez.

Crescut să dizolve în acidul minciunii tot ce e ce nu ii convine, emoțional instabil si cu o capacitate incredibilă de a falsifica realitatea, acest președinte sumar intelectual, a fost nevoit să recunoască eșecul fundamental al teoriilor sale. În această zi, atunci când Franța avea nevoie de un rege hotărât si un președinte capabil, la televizor a apărut unul care arunca cu bănuți de aur peste mulțimea înfuriatâ. Una din greșelile supreme pe care o face un leader maximal, de tipul lui Macron, este accea de a se identifica cu instituțiile statului pe care îl conduce. Exact această eroare (care îi va fi fatală politic) nu trebuia să o facă. După ce a împărțit indulgență, parohul inspirat de divinitate, anunță că el va fi cel care va co-ordona un proces educațional care să ridice masele din sărăcie. Imposibilă soluție, de durata si fara viitor fix, fluid ca tehnologie si timp de împlinire, ceea a oferit umilul preot de țară este un fals. Căci de generatii francezii stiu ca educația nu a îmbogățit pe nimeni.

Crezând în destinul său mesianic, excluzînd dreptul celorlalți de a avea dreptate si negînd propria ignoranță, Macron a intrat în capcana istoriei. Primul președinte francez de după De Gaulle care a pus imaginea sa în locul instituției, declara că procesul educațional va fi co-ordonat de către el, anunțând astfel rămânerea lui la putere. Astfel, junele Manu a pus în balanța destinului nu numai persoana sa ci si statul al cărui vremelnic slujitor este.

Din acest moment Macron va contabiliza si prostia ultimului funcționar uitat în Pirinei cât si eșecul oricărei măsuri propuse de guvernul central. Identitatea instituțională este capcana regilor. Ultimul împărat francez, Napoleon al III-lea a murit în exil, fiind si astăzi înmormântat în Anglia, pentru că decisese că Franța este reprezentată numai de către el. Pierderea Alsaciei si Lorenzo, în urma războiul cu prusacii, îl va alunga definitiv din istoria (de altfel plină de succese) a epocii sale. Nici astăzi Franța nu iartă această greseală cataclismica făcută de a identifica persoana vremelnică a omului cu eternitatea unei națiuni. Emanuel Macron, anunțând ca el va conduce dialogul dintre Republică si insurecție s-a identificat pâna la confuzie cu tot ceea ce va urma. Asumând resursa de autoritate istorică a Republicii, tânărul arogant, președintele doar provizoriu a anunțat că nu cedează din puterea sa. În fapt francezii au primit exact, prin poștă electronică, poza dușmanului. Macron a devenit, după 13 minute de pastorală, dușmanul direct al unei insurecții pe cât de reală pe atât de dură. Ceaușescu a făcut identic. După manifestațiile din Timișoara, identificandu-se cu republica socialistă a cărei președinte era, a pus în balanță destinul său fizic cu cea a resursei politice dată de republică. Nu a crezut o clipă că tocmai acea republică era problema fundamentală a supraviețuirii sale.

Destinul republicii lui De Gaulle ( sau finalul acesteia) se joacă între stradă si un tânăr însurat cu propria sa himeră. Franța trăiește momentul Ceaușescu. Ironică si simetrica soartă a țării care a colaborat, mințind poporul român, cu Uniunea Sovietică, tot într-un decembrie, pentru distrugerea acestuia.

 

Alte articole din: Ultimele Stiri