Sanatate· 3 min citire

Tot ce trebuie să știi despre PSMA

SANADOR

SANADOR

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 iun. 2026, 11:06

Progresele înregistrate în oncologie au dus la dezvoltarea unor metode avansate de diagnostic și tratament, care au îmbunătățit prognosticul și durata de viață pentru multe categorii de pacienți. În prezent, medicina personalizată, diagnosticul de precizie și terapiile cât mai țintite au un rol esențial în succesul tratamentului.

De exemplu, pentru pacienții cu cancer de prostată, medicii pot utiliza astăzi tehnici tot mai exacte de localizare a afecțiunii, ceea ce contribuie semnificativ la adaptarea terapiei în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Acest lucru este posibil datorită antigenului membranar specific prostatic, o proteină transmembranară (PSMA) exprimată frecvent la nivelul celulelor cancerului de prostată, adesea într-un nivel crescut în formele de cancer agresive, avansate sau metastatice. Prin nivelul ridicat, PSMA, așa cum este prescurtat antigenul specific membranei prostatice, devine un reper care ajută medicii să identifice mai bine celulele tumorale.

Termenul PSMA poate apărea în mai multe situații medicale: ca țintă biologică, ca investigație imagistică avansată - respectiv PET-CT PSMA, sau în contextul unui tratament țintit, respectiv PSMA cu lutețiu. Deși toate aceste cazuri pornesc de la același principiu, ele au totuși scopuri diferite. De aceea, este foarte important ca pacienții să înțeleagă corect care sunt indicațiile, beneficiile și limitările fiecărei opțiuni.

PSMA nu este o analiză de sânge și nu trebuie confundat cu PSA, antigenul specific prostatic care poate crește în afecțiunile prostatei. PSMA se poate regăsi în cantități crescute pe suprafața multor celule tumorale în cancerul de prostată și poate fi folosit drept „țintă” în imagistica moleculară pentru cancerul de prostată, în vederea identificării unor focare de boală ce nu pot fi observate prin alte investigații convenționale sau, în cazuri selectate, pentru a direcționa tratamentul.

Pentru țintirea PSMA, medicul poate recomanda efectuarea unui PET-CT PSMA. Investigația combină două tipuri de imagistică, respectiv PET și CT. PET se realizează cu administrarea intravenoasă a unui radiotrasor, care se leagă de celulele care exprimă PSMA, cum ar fi de exemplu un radiotrasor cu galiu-68, și are ca scop evidențierea leziunilor PSMA-pozitive.

În același timp, componenta CT oferă detalii importante despre localizarea anatomică. În acest mod, se obține o evaluarea mult mai exactă a extensiei bolii, care poate influența semnificativ planul de tratament. Investigația poate evidenția leziuni greu de observat prin metode convenționale și poate arăta mai clar cât de extinsă este boala.

Investigația PSMA cu galiu este recomandată pentru stadializarea inițială a cancerului de prostată cu risc crescut, pentru restadializare, evaluarea extensiei bolii, dar și pentru identificarea metastazelor sau pentru investigarea unei posibile recidive biochimice, în special când valoarea PSA crește după intervenție chirurgicală sau radioterapie.

În unele situații, aceeași capacitate de a recunoaște celulele care exprimă PSMA poate fi utilizată și în tratament. Terapia PSMA cu lutețiu este o metodă inovatoare de tratament, care implică utilizarea unui radioligand, adică a unei molecule care se leagă de PSMA și care transportă lutețiu-177, un izotop radioactiv cu efect terapeutic, către celulele tumorale. Dacă PET-CT PSMA ajută la localizarea bolii, PSMA cu lutețiu are ca scop distrugerea cât mai țintită a celulelor tumorale.

Este important de știut că această terapie este indicată în cazuri atent selecționate, în special la pacienții cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare, PSMA-pozitiv, după o evaluare atentă de către comisia oncologică multidisciplinară, în funcție și de tratamentele urmate anterior. Pentru ca tratamentul să fie posibil, este necesar ca celulele tumorale să exprime PSMA în cantitate mare, lucru verificat prin investigații specifice.

La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții cu cancer de prostată beneficiază de evaluare multidisciplinară, investigații imagistice avansate, inclusiv PET-CT PSMA, dar și de tratamente avansate, adaptate fiecărui caz. De asemenea, pacienții vor avea acces la Centrul Oncologic SANADOR inclusiv la terapie PSMA cu lutețiu, dacă decizia terapeutică stabilită de comisia oncologică multidisciplinară indică acest lucru.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate