Alerta de pestă/ciumă în Siberia se extinde, după ce în presa locală a apărut scenariul potrivit căruia moartea unei cercetătoare ar fi fost provocată de un accident de laborator, la manipularea unor recipienți cu agenți patogeni ai ciumei pulmonare. Autoritățile ruse au declanșat măsuri epidemiologice extinse și au plasat sub supraveghere medicală aproape 200 de persoane care ar fi intrat în contact cu cercetătoarea care a murit din cauza contaminării.
Publicația independentă Lyudi Baikala („Oamenii Baikalului”) aa scris că, pe data de 25 septembrie 2026, o angajată în vârstă de 28 de ani a Institutului de Cercetare Anti-Pestă din Irkutsk, Siberia, ar fi spart în laborator o eprubetă care conținea agentul patogen al pestei pulmonare.
Declarații contradictorii despre deces și cauza acestuia
Ulterior, s-a simțit rău și a fost spitalizată, însă în noaptea de 1 spre 2 octombrie a murit. Publicația precizează că accidentul de laborator nu a fost explicat sau confirmat public de autoritățile din Irkutsk.
Publicația citată invocă însă o comunicare ambiguă a unui oficial local, care a anunțat inițial că decesul a fost provocat de ciumă, pentru ca apoi să-și editeze postarea pentru a adăuga nuanța „posibil”.
Serviciul secret FSB ar fi escortat ambulanțele
Tot publicația „Oamenii Baikalului” a preluat informația obținută de la o sursă apropiată forțelor de ordine, potrivit căreia reprezentanți ai serviciilor de securitate FSB ar fi însoțit ambulanțele care transportau persoanele identificate drept contacți ai femeii care a murit.
Chiar dacă nu există o confirmare publică din partea FSB, speculația este alimentată de faptul că există o diferență evidentă între amploarea măsurilor de prevenție și nivelul informațiilor oferite public.
Șefa Agenției Federale Ruse pentru Protecția Consumatorilor și Supraveghere Sanitar-Epidemiologică (Rospotrebnadzor), Anna Popova, s-a deplasat la Irkutsk și a participat, pe 2 octombrie, la o ședință de urgență a Comisiei Antiepidemice Regionale, scrie The Moscow Times.
Începând cu 1 octombrie, cel puțin 197 de persoane care ar fi putut intra în contact cu cercetătoarea care a murit au fost plasate în izolare medicală, inclusiv peste 100 internate în saloane de spital, mai indică publicația citată.
Primăria Irkutsk a amânat, de asemenea, o amplă acțiune publică de curățenie programată pentru 3 octombrie, invocând situația epidemiologică nefavorabilă și siguranța locuitorilor.