Extern· 1 min citire

AL CINCILEA suspect de EBOLA , internat în Spania

AL CINCILEA suspect de EBOLA , internat în Spania

AL CINCILEA suspect de EBOLA , internat în Spania

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 oct. 2014, 16:28

A cincea persoană, suspectată de Ebola, a fost internată, marți seară, la spitalul Carlos III din Madrid, după descoperirea primului caz de infectare cu virusul Ebola în Spania. Potrivit El Pais, este vorba despre o infirmieră care a intrat în contact cu asistenta medicală, infectată cu acest virus, informează RFI.

Infirmiera a fost internată ca măsură de precauție, prezintând o febră ușoară. Alte trei persoane se află sub observație în spitalul din nordul Madridului: o altă infirmieră, un inginer, în cazul căruia testele inițiale au ieșit negative și soțul bolnavei, care prezintă un "risc ridicat" de îmbolnăvire.

Asistenta medicală face parte dintr-o echipă care a tratat doi misionari spanioli afectați de virusul Ebola și care au murit pe 12 august, respectiv 25 septembrie. Aproximativ 50 de persoane, care au intrat în contact cu asistenta, se află sub supraveghere medicală.

Între timp, autoritățile sanitare din Spania au cerut uciderea câinelui, care aparține asistentei bolnave de Ebola, provocând furia apărătorilor drepturilor animalelor. Potrivit unor date,"câinii pot fi purtători de anticorpi pozitivi ai virusului Ebola", deci ei "pot fi purtători ai virusului chiar și fără simptome" și ar putea "elimina virusul în fluidele lor, cu un risc potențial de contaminare".

 Mai multe pe RFI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern