Extern· 1 min citire

A murit un titan al literaturii

A murit un titan al literaturii

A murit un titan al literaturii

Publicat23 mai 2018, 07:49
Actualizat23 mai 2018, 07:54

A murit unul dintre cei mai mari scriitori din lume. Laureat al premiului Pulitzer, scriitorul american Philip Roth s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani, potrivit bbc.com.

Philip Roth s-a născut pe 19 martie 1933, în Newark, New Jersey.  A debutat cu nuvela ”Goodbye, Columbus”, publicată în 1959 și premiată cu National Book Award pentru ficțiune.

Recunoașterea internațională a venit odată cu romanul ”Complexul lui Portnoy” (1969). Premiat, în 1997, cu Pulitzer pentru ”Pastorala americană”, el a primit, un an mai târziu, la Casa Albă, National Medal of Arts, iar în 2002, Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincție a Academiei Americane, conferită anterior, unora ca John Dos Passos, William Faulkner și Saul Bellow.

Scriitorul american Philip Roth a fost menționat cu regularitate drept posibil câștigător al premiului Nobel pentru literatură, dar nu l-a obținut niciodată.

Philip Roth a fost atât apreciat, cât și luat în derâdere pentru că a prezentat fără cosmetizare nevrozele și obsesiile care au bântuit experința modernă a evreilor americani.

Philip Roth a scris peste 30 de cărți, inclusiv cartea de memorii “Patrimony” din 1991, care examinează relația complexă cu tatăl său și care i-a adus Premiul Cercului național al criticilor de carte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern