Iohannis nu este de acord cu scăderea TVA

Iohannis nu este de acord cu scăderea TVA
Președintele Klaus Iohannis a criticat marți inițiativa PSD de scădere a TVA de la 19% la 16%, arătând că ar împovăra bugetul.
”Să scădem TVA de azi pe mâine nu mi se pare un lucru bun”, a spus Iohannis.
Președintele a mai declarat că ”pensiile speciale trebuie eliminate la un moment dat”.
Iohannis a declarat, marți, că susține adoptarea bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament. Președintele a spus că propunerea de buget este una rezonabilă, iar una dintre solicitările sale a fost ca bugetul pe investiții să fie mai mare decât anul trecut.
„Este o propunere rezonabilă, a fost una din solicitările mele ca bugetul pe investiții să fie mai mare decât anul trecut. Cum altfel am dovedi investitorilor că suntem oameni serioși și vrem să mergem mai departe cu creșterea econimică? Important este ca aceste investiții să se realizeze, nu doar să fie bani prevăzuți în buget”, le-a declarat președintele jurnaliștilor, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a susținut că, „din păcate, din motive legate de guvernele pesediste eșuate, bugetul nu s-a putut încadra în deficitul de 3%, însă față de deficitul destul de mare pentru anul în curs, deja bugetul prevede o reducere și pentru anii care urmează se va intra sub 3%”.
„E un buget care permite României să meargă înainte și deschide perspective pentru anii următori”, a adăugat Iohannis.
Întrebat despre varianta adoptării bugetului prin angajarea răspunderii Guvernului, președintele Iohannis a spus: „Dacă Guvernul se hotărăște să promoveze bugetul, din motive de calendar, prin angajarea răspunderii mi se pare o variantă fezabilă. (…) Toată lumea înțelege că mai e puțin timp până în sărbători și există o promisiune fermă ca bugetul să fie adoptat până la 31 decembrie. Ușor, ușor, celelalte variante nu mai sunt fezabile”.
Președintele a precizat că ar sprijini varianta adoptării prin angajarea răspunderii Guvernului.
Citește și:
- 13:33 - Petrișor Peiu acuză Guvernul că ascunde adevăratul deficit bugetar și pregătește vânzarea obscură a acțiunilor de stat
- 11:35 - Zeci de benzinării din România au rămas fără carburant. Avertisment sumbru privind prețurile la pompă
- 11:19 - Călin Georgescu, avertisment despre viitorul economiei României: „Va intra în zid în mai-iunie”
- 10:38 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul crește taxele, dar nu reduce cheltuielile. Deficitul real ajunge la 7,9% din PIB”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














