Ministrul Finanțelor spune că fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro față de Banca Internațională de Investiții, aflată sub sancțiuni SUA, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări, alte 40 milioane euro.
Fondurile de pensii, principalii investitori români care au de recuperat bani, încearcă să obțină, cu sprijinul MAE, Ministerului Finanțelor și ASF, o derogare din partea SUA, care ar permite băncii rusești să plătească folosind active pe care le are blocate în sistemul finaniar din statele UE.
„Este o problemă pe care am discutat-o și cu omologul meu belgian, Vincent van Peteghem, în contextul participării la Ecofin, care ne-a transmis că o va da mai departe către Trezorerie. Atât Ministerul Finanțelor, cât și entitățile private din România au abordat OFAC (parte a Trezoreriei SUA, n.r.) cu privire la emiterea unei derogări care ar permite BII să își îndeplinească obligațiile. Vorbim despre o expunere a investitorilor privați din România față de BII de aprox. 130 milioane euro, din care fondurile de pensii dețin 90 milioane euro, iar fondurile mutuale și companiile de asigurări dețin 40 milioane euro. Noi sprijinim necondiționat sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse și a acesteia entitati financiare. Cu toate acestea, sancțiunile aplicate BII afectează negativ investitorii instituționali din România și implicit, pe românii care au economisit. În așteptarea derogării, am solicitat sprijinul FPS (Federal Public Service Belgia, n.r.) să întreprindă toate diligențele pentru a acorda Euroclear autorizațiile pentru deblocare conturilor de numerar ale BII. Astfel, Banca va putea să își onoreze obligațiile față de deținătorii de obligațiuni BII din România", a declarat ministrul Marcel Boloș.
Ministrul Marcel Boloș a avut în marja ECOFIN mai multe întâlniri bilaterale pe tema reformei guvernanței economice și a cadrului financiar multianual.
În cadrul discuției cu omologul belgian, Vincent van Peteghem, a fost abordată și tema deblocării procesului de rambursare a contravalorii obligațiunilor emise de Banca Internațională de Investiții (BII) achiziționate de investitorii români, a transmis Ministerul Finanțelor joi.