Sărbătoare uriașă în data de 15 august în calendarul ortodox - Cruce cu roșu - Adormirea Maicii Domnului

Ortodoxe
Adormirea Maicii Domnului

Greco-catolice
Adormirea Maicii Domnului

Romano-catolice
Adormirea Maicii Domnului;
Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit de Biserică la 15 august.

După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Adormirea și ridicarea cu trupul la cer a Maicii Sale reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.

Anii trăiți pe pământ de Născătoare de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănțuite împotriva creștinilor: "pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, și nu era vreme de scrierea cărților, cu de-amănuntul, de numărarea anilor și de faptele bisericești; pentru că atunci credința lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura și cu nevoințe mucenicești. Deși atunci erau scriitori de cărți, dar aceia în scurtă vreme se sfârșeau mucenicește și cărțile lor se ardeau de către păgânii prigonitori" (Viețile Sfinților).

Dar, potrivit Tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos.

Apropiindu-se de adormirea sa, cu trei zile înainte, Născătoarea de Dumnezeu a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică; a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei și se alătura tuturor puterilor cerești și sufletelor drepților.

Vestindu-i Arhanghelul Gavriil ceasul morții, i-a spus să nu se tulbure de aceasta, căci va fi o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.

"Din această lume moartea cea trupească nu va stăpâni peste dânsa, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănțuire asupra morții, va fi acesta: printr-un somn de puțină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deștepta ca dintr-un somn și, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului ca pe o dormitare de somn, va vedea viața cea fără de moarte și slava, în lumina feței Domnului, întru care, dănțuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta" (Viețile Sfinților).

Mare și negrăită bucurie i-a adus Maicii Domnului vestea mutării sale la ceruri, "pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie și mai dulce, decât ca să petreacă în ceruri, cu Fiul și Dumnezeul său și să se îndulcească totdeauna de vederea feței lui celei preaiubite?". Iar pentru lumea toată, după moartea ei, va putea cu mai multă înlesnire să se roage și să milostivească bunătatea Lui, stând mai aproape și înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind față către față pe Fiul și Dumnezeul Său și vorbind gură către gură.

În acel timp, Preacurata Fecioară locuia în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan Evanghelistul, și ieșea de multe ori în locurile pe care Iisus Hristos le-a sfințit cu urmele picioarelor Sale, și unde Și-a vărsat sângele. La Golgota și la Mormântul în care a fost pus Iisus, din dragoste de mamă, vărsa multe lacrimi.

În zilele în care Maica Domnului își pregătea plecarea din această lume au fost aduși la Ierusalim prin puterea lui Dumnezeu și Sfinții Apostoli, care erau răspândiți între neamuri pentru a propovădui Evanghelia.

După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față, a urmat clipa în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă).

Atunci, ea a rostit cu bucurie: "'Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea'. Și iarăși a zis cuvântul ei cel vechi: 'Fie mie acum după cuvântul tău!' Deci, s-a culcat pe pat și, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei fețe a Domnului și a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul și din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce" (Viețile Sfinților).

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor.

Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde Sfânta Fecioară a dorit să fie înmormântată. Satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon se afla în apropierea cetății Ierusalimului, acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul Sfinților și Drepților ei părinți, Ioachim și Ana.

Ajungînd la Ghetsimani, Sfinții Apostoli cu toată mulțimea credincioșilor au pus lângă mormânt patul cu preasfântul trup, dar s-a ridicat strigare mare de plângere și abia spre seară a fost pus în mormânt și, punând o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormânt, fiind ținuți de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinții Apostoli au rămas acolo trei zile, stând lângă mormântul Preacuratei Fecioare, săvârșind ziua și noaptea cântări de psalmi.

În toată vremea aceea, se auzeau în văzduh glasuri de oști cerești cântând și lăudând pe Dumnezeu și fericind pe Maica lui Dumnezeu. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")