Cultura· 4 min citire

Sărbătoare importantă în 14 ianuarie - Calendar ortodox - Ce trebuie să știe toți românii

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 14 ian. 2022, 07:30

Sărbătoare în data de 14 ianuarie în calendarul ortodox.

Ortodoxe
Odovania praznicului Botezului Domnului;
Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait; Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

Greco-catolice
Sf. cuv. m. din Sinai și Rait

Romano-catolice
Ss. Felix de Nola, pr. m.; Ioan-Anton Farina, ep.


Sfinții Cuvioșii Părinți uciși în Sinai și Rait sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 14 ianuarie.

Peninsula Sinai, unde se află muntele pe care Moise a primit tablele Legii, a constituit un mediu prielnic pentru ascetismul monahal. Relatarea pelerinei Egeria, care a vizitat, între anii 381-384, toate Locurile Sfinte din Palestina, Egipt, Muntele Sinai, Transiordania, Siria, face cunoscută existența multor chilii așezate pe versanții muntelui, pe al cărui vârf se afla o bisericuță, unde monahii se adunau pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.

Călugării nevoitori în aceste locuri, aflate în calea năvălirilor barbare, au plătit însă adeseori cu preț de sânge credința și mărturisirea lor.

În această situație s-au aflat și părinții uciși în prima năvălire de la începutul secolului al IV-lea, când au pierit în Sinai 40 de pustnici și în Mănăstirea Rait, același număr de călugări, 40.

După aceasta, trecând ani mulți, în zilele Sfântului Nil Sinaitul, Muntele Sinai iarăși a fost ținta incursiunilor beduinilor arabi.

A doua năvălire a fost relatată de Sfântul Nil, care a fost prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450) și a ales împreună cu soția sa și cei doi copii, un băiat și o fată, să intre în monahism.

Martirizarea cuvioșilor s-a făcut noaptea, după Slujba Utreniei. Unii au putut să fugă, între care și Sfântul Nil, dar fiul său, Teodul, a fost prins. Prin iconomie divină Sfântul Nil și-a găsit fiul care a fost vândut ca rob și a fost răscumpărat de episcopul cetății Eluzia, care l-a și hirotonit preot.

* Sfânta Nina s-a născut la sfârșitul secolului al III-lea în Capadocia, unde locuiau mulți georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verișoara acestuia (https://doxologia.ro/).

Tatăl ei, Zavulon, a plecat din Capadociei pentru a-și oferi serviciile împăratului Maximian, iar mama sa, Suzana, născută și ea în Capadocia, era sora episcopului Ierusalimului.

Părinții Sfintei Nina s-au cunoscut și s-au căsătorit la Ierusalim, după care au plecat în Capadocia.

La împlinirea vârstei de 12 ani, Sfânta Nina a venit împreună cu familia la Ierusalim. De acolo, tatăl său a plecat în pustia Iordanului, închinându-și viața lui Hristos, iar mama sa a rămas să slujească ca diaconiță în Sfânta Biserică a Învierii pentru a avea grijă de femeile sărmane și bolnave.

Sfânta Nina a plecat din Orașul Sfânt către Armenia împreună cu Sfânta Ripsimia și treizeci și cinci de fecioare, însoțite de stareța Gaiani. Veniseră din Roma pentru a scăpa de prigoana lui Dioclețian, care o voia pe Ripsimia de soție. Acestea sunt pomenite ca mucenițe în ziua de 30 septembrie, fiind mult chinuite și în cele din urmă omorâte de regele Armeniei, Tiridati.

Sfânta Nina a ajuns să predice neîncetat Sfânta Evanghelie și le spunea georgienilor să se roage, pregătindu-i în acest fel pentru sfântul botez, care s-a săvârșit cu ajutorul Sfântului împărat Constantin cel Mare, acesta l-a trimis în Iviria pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie, împreună cu doi preoți.

Arhiepiscopul a botezat mai întâi familia regală, după care i-a botezat pe ostașii și demnitarii regelui.

Poporul s-a apropiat cu multă bucurie de taina botezului, îndemnat de cuvintele Sfintei Nina, care le spunea că cel care se va naște din apă și din Duh (Ioan 3, 5) va vedea lumina cea adevărată și va moșteni viața veșnică (https://doxologia.ro/).

Sfânta Nina, după mulți ani de rodnică misiune, și-a dat duhul în pace în mâinile lui Hristos în ziua de 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura