Sărbătoare 31 decembrie - Zi mare pentru credincioși - Ce spune calendarul ortodox

Sarbatoare
Sărbătoare importantă în data de 31 decembrie.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Harți. Slujbă în noaptea trecerii dintre ani)
Greco-catolice
Sf. cuv. Melania Romana
Romano-catolice
Ss. Silvestru I, pp.; Melania; Ecaterina Labouré, fc.
Sfânta Cuvioasă Melania Romana este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 31 decembrie.
Sfânta Melania s-a născut la Roma, într-o familie foarte bogată. A fost căsătorită și a avut doi copii, care i-au murit. După moartea copiilor a hotărât, împreună cu soțul său, să trăiască în castitate, slujindu-i lui Hristos.
Din multele averi pe care le moșteniseră cei doi soți au făcut nenumărate milostenii, mergând în cetăți prin tot imperiul pentru ajutorul celor în nevoi.
Desprinderea din lanțul plăcerilor pe care lumea îl împletește este greu. Odată Sfânta Melania spunea cum a fost ispitită: "Aveam un sat și într-însul un palat foarte frumos și la loc înalt care covârșea toate satele noastre. De o parte era marea, pe care de sus se vedea plutirea corăbiilor și vânarea peștilor, iar de cealaltă parte, copaci înalți, câmpii verzi, pometuri și grădini minunate. Acolo era baie foarte frumos făcută, cântări de felurite păsări, fiare de tot neamul, închise în cuștile lor, precum și vânaturi multe. Și-mi punea vrăjmașul în gând ca să poftesc satul acela și să nu-l vând pentru atâta frumusețe a lui, ci să-l opresc pentru petrecerea mea. Dar cu darul lui Dumnezeu, cunoscând iarăși vicleșugul diavolului și întorcându-mi mintea spre sălașurile Raiului, îndată am vândut satul acela și prețul l-am dat împrumut Hristosului meu".
Bogățiile sale și ale soțului său au îndestulat prin milosteniile făcute Apusul și Răsăritul, așa cum este arătat: "Din averile ce aveau în Italia, ca niște râuri mari curgeau îndurările lor prin toată lumea, până la marginile pământului. Pentru că trimiteau multă milostivire prin toată lumea, în Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt, Palestina, tuturor bisericilor și mănăstirilor de bărbați și de femei, în casele cele primitoare de străini, la bolnițe, săraci, văduve și la cei ce erau prin închisori, prin temnițe și pentru răscumpărarea celor ce erau în robie".
În tot acest timp cei doi trăiau în mare înfrânare, cu post aspru și multă rugăciune.
Întemeind o mănăstire de călugărițe în Țara Sfântă, Cuvioasa Melania, vestită pentru smerenia și dragostea ei de oameni, s-a așezat acolo, iar în urma morții soțului ei a ridicat și o mănăstire de călugări.
Și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, culcându-se pe pat și mâinile punându-le singură pe piept în semnul Crucii și ochii bine închizându-i, în ziua de treizeci și unu a lunii decembrie. S-au adunat la îngroparea ei toți monahii, toate monahiile din toate mănăstirile care erau împrejurul cetății Ierusalimului și făcând întreaga noapte cântări de psalmi au îngropat-o cu cinste.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























