Sărbătoare 28 februarie - Un mare sfânt este pomenit azi în calendarul ortodox

Sarbatoare
Sărbătoare importantă în data de 28 februarie.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan Casian și Gherman, din Dobrogea
Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul
Greco-catolice
Sf. cuv. m. Vasile; Sf. cuv. Casian Romanul
Romano-catolice
Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.
Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox pe 28 februarie, iar în anii bisecți în ziua de 29 februarie.
Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 365, în Dacia Pontică (Scythia Minor - Dobrogea de astăzi). Locul unde s-a născut păstrează din vechime și până astăzi numele "podișul Casian" și "peștera lui Casian". Localitatea Casimcea din județul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele.
Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la școlile timpului. Însuflețit însă de dorința de desăvârșire duhovnicească, a renunțat de tânăr la lucrurile înșelătoare ale vieții lumești și a plecat la Locurile Sfinte însoțit de prietenul său Gherman.
Au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem, unde urmau regulile vieții chinoviale, adică de obște, după modelul de viață al călugărilor din Palestina, Mesopotamia și Capadocia. Pentru o mai mare desăvârșire însă, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreții despre a căror îmbunătățită viață duhovnicească auziseră.
De la comunitățile din delta Nilului pe la care au trecut, Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman s-au adâncit tot mai mult în pustie, căutând mari trăitori pentru a le cere sfaturi duhovnicești privind mântuirea sufletului. Aceste întrebări și răspunsuri sunt cuprinse în cartea "Convorbiri", scrisă de Sfântul Casian.
Din cauza unor tulburări petrecute în mănăstirile de pe Valea Nilului, nu au mai putut să rămână acolo și, urmând un grup de 50 de monahi, în jurul anului 401, Cuvioșii Ioan și Gherman au hotărât să-și caute liniștea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Atunci au primit și hirotonia, Sfântul Ioan Casian a fost făcut diacon, iar Sfântul Gherman, preot.
Cucerit de curăția și sfințenia Sfântului Ioan Gură de Aur și de negrăita măiestrie a cuvântului său, Ioan Casian s-a lăsat cu credință fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimțind să jertfească liniștea pustiei pentru a sta lângă un asemenea învățător.
Nu după mult timp, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind dus în exil, Cuvioșii Casian și Gherman au fost trimiși în misiune la Roma ca să-i facă cunoscut episcopului Romei, Inocențiu I, printr-o scrisoare, prigoana la care a fost supus Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul Casian a rămas la Roma zece ani și în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru monahi, Mănăstirea Sfântului Victor, iar pentru monahii, o mănăstire închinată Mântuitorului.
Părinte mult încercat în viața ascetică și ajuns la o mare înțelepciune pastorală, Sfântul Casian a instituit pentru mulțimea călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiție monahală pe care o primise de la Părinții din Răsărit, ținând seama însă de condițiile de viață din Galia, de climă și de firea locuitorilor de aici.
Este autorul scrierii "Instituții cenobitice" (rânduieli pentru viața în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provența. În lucrare, Sfântul Casian descrie modul de viețuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând și aici rânduielile care se obișnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia.
Sfântul Casian și-a încredințat în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435.
În această zi este pomenit și Cuviosul Gherman, cel care l-a însoțit pe Sfântul Ioan Casian pretutindeni în călătoriile sale.
* Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul a trăit în timpul când prigoana iconoclastă împotriva drept credincioșilor era susținută cu tărie de împărații de la Constantinopol, în secolul al VIII-lea. Aceștia au declanșat persecuții sângeroase împotriva ortodocșilor iconoduli și au ordonat desființarea a numeroase mănăstiri, precum și distrugerea sfintelor icoane.
În acel timp, Sfântul Vasile, lăsând lumea și cele lumești, s-a făcut monah. A fost numit "Mărturisitorul" deoarece în timpul persecuției iconoclaste a propovăduit adevărul de credință, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor. Pentru aceasta a fost închis în temniță, unde a fost mult chinuit.
După moartea lui Leon IV (775-780), Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniță. A trăit ca monah, în aspre nevoințe duhovnicești, până la mutarea sa la cele veșnice. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























