Sărbătoare 25 februarie - Zi mare pentru credincioșii din România

Sarbatoare
Sărbătoare importantă în data de 25 februarie.
Ortodoxe
Sf. Ier. Tarasie, patriarhul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. aep. Tarasie al Constantinopolului
Romano-catolice
Sf. Cezar, medic
Sfântul Ierarh Tarasie este pomenit în calendarul creștin ortodox la 25 februarie.
S-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitala imperiului, urmând tatălui său în înalte funcții publice din administrația bizantină.
Sfântul Tarasie a fost chemat în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina (regentă între anii 780-797; împărăteasă între anii 797-802), cu toate că era mirean, era însă unul dintre cei mai buni și mai iubiți demnitari din imperiu. Demersul împărătesei a venit după moartea împăratului Leon IV (775-780), prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorința de a pune capăt tulburărilor și de a restabili dogma dreptei credințe.
Sfântul Tarasie a acceptat propunerea împărătesei de a ocupa scaunul patriarhal al Constantinopolului cu condiția susținerii și organizării unui nou sinod ecumenic, singura instanță autorizată și suficient de puternică pentru a pune capăt ereziei iconoclaste.
Deci schimbându-și rânduiala, Sfântul Tarasie a început o viață sfântă, chiar dacă și până atunci trăise nu după trup, ci după duh: "Înfrânarea și postirea lui era mare de-a pururea, având somn puțin, și petrecea în gândiri dumnezeiești și în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat și în așternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său și hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălțările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: 'N-am venit ca să-mi slujească mie'" (Viețile Sfinților).
"Spre cei săraci și scăpătați era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi, cărora și bolniță le-a făcut și în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; și singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mâinile sale; apoi și în alte zile aceeași făcând, având scris pe nume pe fiecare dintre dânșii. După aceea a făcut casă de străini și o mănăstire din averile părintești în Bosforul Traciei și a adunat ceată de monahi îmbunătățiți într-însa, dintre care mulți, în atâta sfințenie și desăvârșire au ajuns, încât au fost chemați și la arhiereștile scaune și s-au făcut stâlpi nemișcați soborniceștii credințe" (Viețile Sfinților).
Întronizat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Tarasie a convocat ultimul sinod ecumenic, invitând toate bisericile patriarhale și biserica Romei.
Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a reunit la Niceea (Bitinia, Asia Mică) în anul 787 și a fost prezidat de patriarhul Constantinopolului, Sfântul Tarasie. Sinodul a condamnat iconoclasmul ca erezie și a restabilit cultul sfintelor icoane. A fost ultimul din cele șapte sinoade ecumenice.
Patriarhul Tarasie a trecut la Domnul, după 22 de ani de luptă pentru Hristos. A fost îngropat în mănăstirea zidită de el pe malul Bosforului. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























