Cultura· 2 min citire

Sărbătoare 16 martie - Ce mari sfinți sunt pomeniți în calendarul ortodox

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 16 mar. 2022, 07:30

Sărbătoare importantă pentru credincioșii din țara noastră, în data de 16 martie.

Ortodoxe
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos

Greco-catolice
Sf. m. Sabin Egipteanul

Romano-catolice
Sf. Iulian, m.


Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 martie.

Sfântul Sabin era cunoscut pentru bogăția și slava sa, locuitor al cetății Ermopolis din Egipt, în vremea împăratului Dioclețian (284-305).

În perioada persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Sabin "și-a lăsat casa sa, boieria, bogăția și prietenii și ieșind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalți creștini, care fugeau de prigoană și închizându-se într-o casă mică și proastă, se nevoia în post și rugăciuni ziua și noaptea" (Viețile Sfinților).

Era căutat însă cu insistență de autorități și a fost găsit în urma unui denunț.

"Un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin și lua hrană și toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli și a zis: "Ce-mi dați, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutați?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela și văzând casa, au înconjurat-o și au bătut în ușă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, șase creștini și, crezând că a venit la dânșii cineva din credincioșii frați pentru vreo trebuință, au deschis ușa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins și i-au legat pe toți; însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanțuri grele, și l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian" (Viețile Sfinților).

Pentru că nu au voit să se lepede de Hristos, cei șase creștini împreună cu Sfântul Sabin au fost chinuiți cumplit, iar în cele din urmă au fost înecați într-un râu. (sursa: vol. "Viețile Sfinților")

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura