PASTILA PENTRU SUFLET - Pilda zilei: „Cine vrea să vadă cum arată sufletul său, trebuie să-l privească prin lumina lui Hristos”

PASTILA PENTRU SUFLET - Pilda zilei: „Cine vrea să vadă cum arată sufletul său, trebuie să-l privească prin lumina lui Hristos”
PASTILA PENTRU SUFLET 18 octombrie - Care e rugăciunea zilei.
Evanghelia de azi ne încredințează despre faptul că Dumnezeu poate sa învie orice suflet, indiferent de cât de mort este, indiferent de păcate. Acesta trebuie numai să dorească, având libertatea de a trăi sau de a muri duhovnicește.
Observăm că în toate cazurile de înviere săvârșite de Mântuitorul este vorba de tineri – Lazăr, fiica lui Iair, iar astăzi fiul văduvei din Nain. Aceasta pentru că, spune un Sfânt Părinte, „doar tinerii mor, cei în vârstă își sfârșesc viața”. Problema învierii tinerilor este foarte actuală.
Societatea de astăzi este un iad, din punct de vedere duhovnicesc; tinerii sunt îndemnați spre păcat, fără să mai aibă conștiința păcatului. Lor li se inoculează “normalitatea” păcatului, astfel că moartea este prezentată drept o scăpare. Pentru mulți dintre noi este foarte simplu să vorbim despre tineri, fără a ne gândi la responsabilitatea celor mai în vârstă față de ei.
Cei mai mulți dintre tineri nu sunt de vină că au anumite idei și credințe greșite, ci sunt de vina cei care dirijează toate aceste sisteme și care vor da socoteală în fața lui Hristos.Și ei sunt dirijați, la rândul lor, de cel mai mare manipulator și complotist care este diavolul.
Dacă sunt diferențe între cei tineri și cei în vârstă, acestea sunt consecința faptului că nu ne rugăm cum trebuie, nu suntem atenți și nu avem pocăință și smerenie la rugăciune. De fapt, cei tineri și cei în vârstă se roagă diferit, de multe ori pentru alt fel de lucruri, care în cele din urmă arată modurile diferite de a gândi, de a acționa și de a simți diferit.
Pilda zilei
Cine vrea să vadă cum arată sufletul său, trebuie să-l privească prin lumina lui Hristos.
De pildă, închide-te într-o casă când afară este o zi plină de soare, fă întuneric în cameră, trage draperiile, dar lasă numai o gaură mică prin care să pătrundă o rază a soarelui. În cameră este curățenie lună, totul pare perfect curat. Dar, iată, când pătrunde o rază de lumină, ce să vezi? În lumina ei se vede un nor întreg de praf care plutește în aer. Așa e, frate creștine, și cu omul care nu se vede în lumina lui Hristos. Lui i se pare că este foarte curat și că-și face datoria de creștin zicând: ”N-am furat, n-am tâlhărit, n-am înșelat, n-am omorât pe nimeni…”
Dar, vai, în lumina lui Hristos viața noastră se vede cu totul altfel, se vede încărcată de păcate și dintr-o altă perspectivă. Așa și noi frați creștini, începem să lucrăm la mântuirea sufletului nostru abia atunci când lumina lui Hristos descoperă mulțimea păcatelor noastre.
Rugăciunea zilei
Rugăciune pentru harul Duhului Sfânt
”Binecuvântat ești, Doamne, Stăpâne atotțiitorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare și noaptea ai făcut‑o să lucească cu raze ca de foc; Cel ce ne‑ai învrednicit pe noi să trecem lungimea zilei și să ne apropiem de începutul nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a întregului Tău popor și ne iartă nouă, tuturor, păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie. Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a îndurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocrotește‑ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri; întrarmează‑ne pe noi cu armele dreptății Tale. Îngrădește‑ne pe noi cu adevărul Tău; păzește‑ne pe noi cu puterea Ta; mântuiește‑ne pe noi de toată primejdia și de tot vicleșugul celui potrivnic; și ne dăruiește nouă și această seară, cu noaptea ce vine (și toate zilele vieții noastre), desăvârșită, sfântă, pașnică, fără păcate, fără sminteală, fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pentru ale Tuturor Sfinților, care din veac au bineplăcut Ție.”
Gândul zilei
„ Pocăința trezește; lacrimile ciocnesc în ușa cerului, iar smerenia o deschide.”- Ioan Scărarul
Știai că?
Anatema semnifică o excludere care se aplică clericilor și mirenilor. Aceasta își are originea, fiind folosită de către Pavel și mai târziu de către biserică cu scopul excomunicării. Anatema este de două feluri: anatema mică și anatema mare. Mica anatemă reprezintă refuzul acordării titlului de preot. Marea anatemă semnifică excluderea din cadrul bisericii.
Citește mai mult pe realitateaspirituala.net.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























