Mare sărbătoare în 13 septembrie, cruce cu negru în calendarul ortodox - Ce mare sfânt este pomenit

Sărbătorile zilei de 13 septembrie

Ortodoxe
Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian

Greco-catolice
Sfințirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutașul

Romano-catolice
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.

Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 13 septembrie.

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcție ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), în Ierusalim, pe muntele Golgota, unde a fost răstignit Mântuitorul Hristos, deasupra Sfântului Mormânt.

În urma înfrângerii revoltelor iudaice, împăratul roman Hadrian (117-138), care nu-i suporta nici pe iudei, nici pe creștini, a construit în locul cetății Ierusalimului, distrusă de Tit (79-81), o nouă cetate în numele său, numind-o Elia Capitolina.

"După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere și după înălțarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârșit mântuirea noastră era urât și întinat de oamenii cei urâtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necurați idoli și jertfe. Și mai cu seamă când în locul celei mai frumoase cetăți a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormântul Domnului a poruncit să-l astupe cu țărână și cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit o capiște spurcatei sale zeițe Venera și a pus într-însa idol, iar deasupra mormântului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiței" (Viețile Sfinților).

"A făcut locuințe idolești ca urmașii să uite cu totul pe Hristos și locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată. Însă ticălosul singur a pierit și locul cel sfânt iarăși l-a proslăvit Împăratul slavei" (Viețile Sfinților).

La Ierusalim, a trimis-o împăratul Constantin cel Mare pe împărăteasa Elena cu mult aur și i-a scris patriarhului Macarie (314-333) ca să o ajute la ridicarea sfântului locaș.

Sfânta Elena a dărâmat construcțiile ridicate de Hadrian, curățind și înnoind cetatea. A aflat Crucea pe care a fost răstignit Hristos și mormântul și a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde S-a răstignit Hristos și unde S-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, așa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: "Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (Ioan 19, 41).

Sfânta Elena a zidit și alte biserici în Betleem, pe Muntele Eleonului și în grădina Ghetsimani și în multe locuri sfinte, și le-a înzestrat. Însă biserica de pe mormântul Domnului era mai frumoasă și mai mare decât toate.

Finalizarea construcției și sfințirea ei, Sfânta Elena nu le-a mai văzut, căci întoarsă la Roma a trecut în veșnicie.

În urma definitivării lucrărilor de construcție, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate țările în Ierusalim, la sfințirea bisericii.

"Și era multă mulțime de arhierei adunați, din Vithinia, din Cilicia și Cappadocia, din Siria și Mesopotamia, din Finicia și Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania și din Persia a venit un episcop. Și credincioși, mulțime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încât hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Și s-a sfințit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile și tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăției lui Constantin" (Viețile Sfinților).

Sfântul și întocmai cu apostolii împărat Constantin cel Mare a hotărât în acea zi, împreună cu sfinții părinți, ca sfințirea Bisericii Învierii din Ierusalim să fie prăznuită de toate bisericile din toată lumea, în fiecare an.

* Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta "Italica" din orașul Cezareea Palestinei.

Corneliu era un om bun și milostiv așa cum se arată în Faptele Apostolilor: "Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș, din cohorta ce se chema Italica. Cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fap. Ap. 10 ; 1, 2).

"Corneliu este cel dintâi din păgâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos; iar după botezul său a părăsit toate cele păgânești și a mers în urma lui Petru și a fost pus episcop de dânsul" (Viețile Sfinților).

După primirea sfântul botez, Corneliu l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit episcop. A fost prins în orașul Schepsia de către senatorul Dimitrie, care l-a obligat să jertfească idolilor. Arătându-și în fața acestuia puterea rugăciunii sale la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Dimitrie s-a botezat împreună cu familia sa și alte 277 de persoane.

Sfântul Corneliu a plecat la Domnul în pace.

"Iar dregătorul Dimitrie cu Evantia soția sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul și cu toți credincioșii, plângând mult deasupra părintelui și învățătorului lor și aprinzând lumânări și cântând cântări deasupra mormântului, l-au îngropat pe el cu cinste aproape de capiștea cea căzută a lui Die. Și în toate zilele credincioșii mergeau la mormântul lui, cădelnițau cu tămâie și se rugau și multe tămăduiri se da bolnavilor de la mormântul lui" (Viețile Sfinților).

* Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop era originar din satul Silvașul de Sus. Părăsind casa părintească s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Prislop.

După un număr de ani petrecuți aici, dorind să ducă o viață și mai liniștită, a găsit un loc mai depărtat, unde și-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Acolo și-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni și post, până când viața i-a fost curmată de niște vânători, care l-au împușcat fără voie.

Nu se știe cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a viețuit în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.