Cultura· 2 min citire

Concertul Royal Liverpool Philharmonic Orchestra la București, susținut de Enel România

Concertul Royal Liverpool Philharmonic Orchestra la București, susținut de Enel România

Concertul Royal Liverpool Philharmonic Orchestra la București, susținut de Enel România

Publicat21 sept. 2015, 15:13
Actualizat21 sept. 2015, 15:14

Concertul susținut de Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în cadrul Festivalului Internațional  „George Enescu” a fost susținut de Enel România.

Una dintre cele mai vechi și mai inovatoare orchestre din Marea Britanie, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, a concertat la București pe 17 septembrie, cu sprijinul Enel România.

Evenimentul, parte a seriei de concerte „Mari orchestre ale lumii”, din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, l-a adus pe scena Sălii Palatului din Capitală și pe celebrul violonist Alexandru Tomescu.

Sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra a interpretat poemul simfonic „Fontane di Roma”, al lui Respighi, Concertul pentru vioară și orchestră al lui Glazunov și Simfonia nr.1 a lui Rahmaninov.

Royal Liverpool Philharmonic Orchestra este una dintre cele mai vechi orchestre simfonice din Marea Britanie, concertând neîntrerupt din 1840. În prezent, este considerată a fi printre cele mai inovatoare din Marea Britanie și, sub conducerea lui Vasily Petrenko, își propune să promoveze muzica nouă.

Petrenko a fost numit dirijor principal al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra în 2005, când avea 29 de ani. El a devenit cel mai tânăr dirijor principal ales pentru această poziție în istoria orchestrei.

Enel România sprijină Festivalul Enescu de mai mulți ani, precum și alte inițiative culturale, printre care  RadiRO - Festivalul Internațional de Orchestre Radio, Premiile Gopo, World Press Photo, concertele Scaligero Ensemble de la Scala di Milano, concertele Uto Ughi, Dan Grigore, Angela Gheorghiu, Zilele Bucureștiului și Festivalul SoNoRo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura