Ortodoxe
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
Greco-catolice
Aşezarea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne
Romano-catolice
Sf. Bernardin Realino, pr.
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 2 iulie, priveşte un eveniment petrecut în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474), când sfântul veşmânt al Maicii Domnului a fost adus în Biserica Vlaherne din Constantinopol.
Înainte de aceasta, doi senatori, Galvie şi Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. După ce au ajuns la locurile de închinare, au mers prin Galileea, după care s-au dus în Nazaret dorind să vadă şi casa unde a copilărit şi a trăit Mântuitorul Hristos.
Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne, care deţinea din familie, din generaţie în generaţie, veşmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu.
Veşmântul a fost primit după mutarea la cer a Maicii Domnului, de către o strămoaşă a acestei femei, fecioară, care l-a avut în grija sa şi l-a încredinţat la rândul său unei alte fecioare din neam.
La racla cu sfântul veşmânt al Maicii Domnului, veneau bolnavii şi se tămăduiau, rugându-se Maicii Domnului cu toată puterea credinţei lor.
Cei doi au înlocuit racla cu alta asemănătoare, şi întorşi la Constantinopol, au aşezat veşmântul chiar în casa lor, unde aveau un paraclis.
Un timp au ţinut ascuns faptul că au adus sfântul veşmânt, datorită însă mulţimii minunilor săvârşite acolo au fost nevoiţi să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.
Veşmântul a fost luat într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe şi a fost dus în Biserica Vlaherne.
S-a hotărât în acea împrejurare ca pe viitor să se prăznuiască punerea veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de 2 iulie.
Biserica Vlaherne era situată în apropierea ţărmului Cornului de Aur, în afara zidurilor oraşului Constantinopol. Pentru a fi protejată a fost construit un zid de apărare în jurul ei. Asemenea Catedralei Sfânta Sofia, această biserică a fost un centru al Ortodoxiei, în fiecare vineri aici se oficia priveghere de toată noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Vlahernitissa).
* Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, pentru râvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe, pentru marile sale vitejii şi pentru numeroasele sale ctitorii, mănăstiri şi biserici, care împodobesc şi astăzi Moldova.
Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, a fost uns domn de către mitropolitul Teoctist al Moldovei la 14 aprilie 1457, în urma biruinţei repurtate asupra lui Petru Aron. Cronicile au făcut din el figura centrală a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l apărătorul pământului strămoşesc în faţa primejdiei tot mai ameninţătoare a Semilunei. Cei 47 de ani de domnie (1457-1504) n-au fost altceva decât o perioadă de eforturi pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării sale.
Binecredinciosul Voievod Şefan cel Mare şi Sfânt a ridicat numeroase mănăstiri şi biserici de mir (44 de biserici şi mănăstiri), înzestrând şi renovând altele, susţinând o ferventă activitate cărturărească în lăcaşurile de cult ale ţării. Principalele mănăstiri ridicate de înaintaşii săi în scaun (Probota, Moldoviţa, Bistriţa, Humor, Bohotin, Chiprieni ş.a.) şi-au continuat existenţa, primind felurite danii din partea lui Sfântului Voievod Ştefan, la multe dintre ele a ridicat construcţii noi ori le-a refăcut pe cele existente.
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a plecat din această lume la 2 iulie 1504, într-o zi de marţi, "în al patrulea ceas din zi", cum precizează acoperământul său de mormânt de la Mănăstirea Putna, după ce "domnise în Ţara Moldovei 47 de ani şi 3 luni".
