Extern· 2 min citire

Turiștii care stau prea mult ajung în centrele de detenție. Decizia luată de o țară hotărâtă să reducă migrația

Sidney, Australia. Foto: Profimedia

Sidney, Australia. Foto: Profimedia

Publicat18 sept. 2026, 10:05
Actualizat18 sept. 2026, 10:10
SursăAgerpres

Australia își înăsprește politica privind imigrația, iar măsurile anunțate de guvern îi vizează inclusiv pe turiștii care rămân în țară după expirarea perioadei de ședere autorizate. Autoritățile australiene au avertizat că persoanele aflate în această situație vor fi plasate în detenție administrativă.

Decizia face parte dintr-un set mai amplu de măsuri prin care guvernul de la Canberra spune că urmărește să consolideze controlul asupra imigrației. Noile reguli vin în contextul în care autoritățile australiene încearcă să reducă migrația netă anuală.

250 de locuri noi în centrele de detenție

Ministrul de interne Tony Burke a anunțat joi restricții privind vizele acordate studenților și așa-numitele vize de vacanță-muncă. Acestea din urmă permit tinerilor care ajung în Australia să lucreze în timpul perioadei în care se află în țară.

Totodată, autoritățile australiene pregătesc extinderea capacității de detenție. Guvernul a anunțat că vor fi create 250 de locuri suplimentare în centrele de detenție și că vor fi recrutați încă 100 de ofițeri.

Aceștia vor avea, între altele, responsabilitatea de a sancționa persoanele care depășesc perioada de ședere permisă prin viză.

Și turiștii cu viză simplă intră sub incidența măsurii

Vineri, ministrul de stat pentru afaceri externe, Matt Thistlethwaite, a venit cu o precizare importantă privind aplicarea noilor măsuri.

El a explicat că regula nu se va limita la anumite categorii de vize. Deținătorii unei vize turistice simple care rămân în Australia după expirarea perioadei autorizate vor fi, de asemenea, reținuți.

„Credem că această măsură descurajantă va asigura respectarea condițiilor” de ședere în Australia, a declarat Matt Thistlethwaite pentru News24.

Industria turismului se teme pentru imaginea Australiei

Măsura a provocat critici din partea Consiliului australian pentru turism, organizație care reprezintă mii de profesioniști din sector.

Directorul organizației, Erin McLeod, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectele pe care reținerea turiștilor le-ar putea avea asupra imaginii Australiei.

Reținerea persoanelor care depășesc perioada de ședere permisă riscă „să devină cu adevărat dăunătoare, deoarece turismul este o parte importantă a economiei australiene”, a declarat Erin McLeod pentru AFP.

Apărătorii drepturilor omului contestă măsura

Și organizațiile pentru drepturile omului au reacționat la anunțul autorităților australiene. Printre vocile critice se numără Rebecca Eckard, de la Consiliul Australian pentru Refugiați.

Ea a caracterizat măsura drept ilegală și punitivă și a atras atenția asupra accesului insuficient la asistență medicală în centrele de detenție.

Aproape 77.000 de persoane au vize expirate

Potrivit autorităților australiene, în țară se află în prezent aproximativ 77.000 de persoane ale căror vize, indiferent de categoria acestora, au expirat.

Guvernul laburist urmărește, în același timp, reducerea migrației nete anuale la 225.000 de persoane. Nivelul actual este de 292.000, într-o țară-continent cu o populație de aproape 28 de milioane de locuitori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern