Politica· 3 min citire

PSD sesizează Parlamentul European din cauza „atacurilor PNL la adresa justiției”

Parlamentul European

Parlamentul European

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 iul. 2026, 20:32

Partidul Social Democrat anunță că va sesiza Comisia LIBE a Parlamentului European, acuzând „atacuri PNL” la adresa sistemului judiciar. Anunțul vine după ce Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională privind un posibil conflict juridic între Executiv și Înalta Curte de Casație și Justiție pe amânarea plății unor restanțe salariale câștigate de magistrați.

Într-un comunicat transmis joi, PSD afirmă că declarațiile liberalilor ridică semne de întrebare privind independența justiției, separația puterilor și respectarea statului de drept.

Social-democrații susțin poziția CSM, care a vorbit despre o „escaladare fără precedent” a discursului împotriva instanțelor, și acuză „presiuni publice” asupra magistraților. PSD cere instituțiilor europene „să urmărească cu atenție” evoluțiile din România, subliniind că disputele politice trebuie soluționate prin mijloace democratice, nu prin contestarea legitimității instanțelor.

”Delegaţia Partidului Social Democrat din Parlamentul European îşi exprimă îngrijorarea faţă de atacurile PNL îndreptate împotriva sistemului judiciar din România şi consideră că declaraţiile recente ale liberalilor ridică semne de întrebare din perspectiva respectării independenţei justiţiei, a separaţiei puterilor în stat şi a statului de drept, valori fundamentale ale Uniunii Europene. În acest context, reprezentantul PSD în Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European a sesizat preşedintele şi coordonatorii Comisiei LIBE, solicitând ca această situaţie să fie analizată în cadrul dialogului european privind statul de drept, inclusiv printr-o dezbatere în Comisia LIBE şi, dacă va fi considerat oportun, în cadrul Democracy, Rule of Law and Fundamental Rights Monitoring Group (DRFMG)”, transmite PSD într-un comunicat oficial.

”Solicitarea vizează declaraţiile publice formulate în ultimele zile de reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, prin care au fost contestate modul de repartizare a completurilor de judecată şi activitatea instanţelor în dosare privind propriul partid, precum şi anchete penale referitoare la presupuse fapte de corupţie în care sunt vizaţi lideri liberali. Aceste afirmaţii au fost urmate de o reacţie fermă a Consiliului Superior al Magistraturii, instituţia constituţională care garantează independenţa justiţiei, care a calificat situaţia drept o „escaladare fără precedent” a discursului împotriva instanţelor şi a avertizat că astfel de mesaje pot afecta încrederea cetăţenilor în imparţialitatea şi autoritatea sistemului judiciar.

Independenţa justiţiei reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene

Delegaţia PSD din Parlamentul European consideră că orice persoană sau formaţiune politică are dreptul de a utiliza toate mijloacele legale de contestare a unei hotărâri judecătoreşti şi de a solicita clarificări instituţionale. În acelaşi timp, presiunile publice asupra magistraţilor, contestarea legitimităţii instanţelor sau încercările de discreditare a justiţiei înainte de epuizarea procedurilor legale sunt incompatibile cu principiile independenţei justiţiei, separaţiei puterilor şi statului de drept”, menţionează PSD.

Social-democraţii mai afirmă că independenţa justiţiei reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene şi o condiţie esenţială pentru protejarea drepturilor cetăţenilor, combaterea corupţiei şi consolidarea încrederii în instituţiile democratice, iar acest principiu trebuie apărat în mod consecvent în toate statele membre, indiferent de identitatea politică a celor implicaţi."

PSD cere instituţiilor europene să urmărească situaţia din România

”Prin acest demers, PSD solicită ca instituţiile europene să urmărească cu atenţie aceste evoluţii, reafirmând angajamentul Uniunii Europene pentru apărarea independenţei justiţiei şi a statului de drept. România are nevoie de instituţii puternice, de respectarea hotărârilor instanţelor şi de un climat politic responsabil, în care disputele dintre partide să fie soluţionate prin mijloace democratice şi legale, nu prin presiuni publice asupra sistemului judiciar”, mai transmite PSD.

Reacția PSD vine după ce PNL a reclamat „acțiuni dubioase” în justiție, acuzând constituirea unor completuri specializate imediat după contestarea deciziilor interne ale partidului. Tribunalul București a suspendat provizoriu hotărârea privind Congresul PNL, decizie care poate fi atacată cu apel.

Ministerul Public, solidar cu Înalta Curte de Casație, în fața demersurilor anunțate de Ilie

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica