Fostul premier Petre Roman a criticat dur deciziile care au dus la închiderea unor capacități energetice pe cărbune, invocând în special termocentralele de la Turceni și Rovinari. Roman susține că scoaterea din funcțiune a unor unități cu o putere cumulată de peste 2.000 MW a vulnerabilizat sistemul energetic național.
Fostul prim-ministru a afirmat că autoritățile ar fi trebuit să realizeze evaluări tehnice înainte de a decide reducerea capacităților de producție. Potrivit acestuia, vulnerabilitățile sistemului erau cunoscute, iar simulările privind consumul de energie ar fi arătat riscul ca rețeaua să nu poată acoperi cererea în anumite condiții.
Dacă nivelul Dunării ar rămâne ar fi față de cel actual, cu câțiva centimetri, 4-5 cm, mai sus, probabil că un grup ar putea să, să funcționeze, dar asta este o chestiune pe care o trăim acum.
Dar când a fost un atac asupra bazei energetice a României, când s-a închis Turceni, Rovinari, într-un mod aberant, aberant, aberant, de la A la Z, stai și te întrebi cum a putut fi adoptată această decizie.
Fără niciun fel de evaluare, noi știam foarte bine care sunt vulnerabilitățile în sistemul energetic. Orice fel de evaluare serioasă, orice fel de scenariu de calcul, ne-ar fi arătat că la o anumită cerere de putere, sistemul nu face față.
Peste 2.000 MW, scoși din sistem fără evaluări serioase
Prin urmare, nu te apuci să închizi pur și simplu și apoi încă ceva. Dar aici era vorba de două, peste 2000 de MW, adică ceva masiv.
În plus, zice 'domnule, ne cere Uniunea Europeană', este o minciună. Sigur că Uniunea Europeană a mers pe această idee ca să nu mai existe centrale pe cărbune din cauza poluării. Dar Germania, care a făcut o mare prostie închizând niște centrale nucleare, a păstrat termocentrale pe cărbune.
Cazul de forță majoră, invocat după experiența de la Hidroelectrica
Dar în afară de asta, cum a fost posibil ca un, un prim-ministru al României și toți cei care erau acolo să nu ceară părerea? Domnule, nu există să faci un acord. În cazul ăsta, în primul rând, să trebuie să creezi un acord. Și acest acord să prevadă mai puțin, mai puțin caz de forță majoră.
Când nu iei în calcul, eu am fost confruntat cu treaba asta la Hidroelectrica, am fost expertul Hidroelectrica când, când Hidroelectrica din același motiv, din cauza unei secete enorme în 2011-2012, care a fost în mai, deci mult mai grav, era pe cale să piardă statul român. 660 de milioane de euro cereau niște companii. Eu am fost expertul și am, am reușit să demonstrez că era caz de forță majoră. Dar era în contract. Caz de forță majoră.