Deputatul PSD Mihai Fifor a afirmat joi că Parlamentul a reușit să depășească „blocada toxică” impusă de Ilie Bolojan și să adopte măsuri privind prețurile carburanților, achiziția locuințelor, sprijinul pentru profesori și angajările din sistemul sanitar. Social-democratul susține că voturile demonstrează că PSD nu este responsabil pentru criza actuală și îi acuză pe liberali și pe USR.
Fifor a lansat un atac dur la adresa lui Bolojan, despre care a spus că disprețuiește Parlamentul, dialogul și deciziile adoptate prin dezbatere și consens.
„Am dovedit ieri că blocada toxică impusă României de Ilie Bolojan poate fi spartă în Parlament. În Parlamentul pe care premierul mega-demis îl disprețuiește profund. Așa cum disprețuiește tot ceea ce nu înseamnă propria dictatură și tot ce are cel mai mic iz de democrație: dialog, consens și decizii luate prin dezbatere, nu prin impunerea voinței miracolului de la Bihor”, a transmis deputatul PSD.
Social-democratul a susținut că PNL și USR sunt responsabile pentru situația în care a ajuns România. El a acuzat USR că ar fi încercat să modifice Legea ANI pentru ca Dominic Fritz să își poată continua mandatul la Primăria Timișoara, în ciuda a ceea ce Fifor a descris drept o condamnare definitivă pentru conflict de interese.
Măsurile adoptate de Parlament
Printre proiectele votate se află plafonarea adaosurilor comerciale la carburanți și introducerea unui mecanism de acciză dinamică. Acesta ar permite reducerea accizei atunci când prețurile cresc, măsură descrisă de Fifor drept „o soluție concretă pentru temperarea scumpirilor și protejarea puterii de cumpărare a românilor”. Parlamentul a prelungit și aplicarea cotei reduse de TVA pentru cumpărarea anumitor locuințe eligibile. Fifor a explicat că măsura a fost necesară pentru ca mii de familii să nu fie penalizate din cauza blocajului produs de atacul informatic asupra ANCPI și a imposibilității de a încheia tranzacțiile în termenul legal.
O altă decizie vizează prelungirea perioadei în care pot fi folosite fondurile europene pentru prima de merit de 1.500 de lei net destinată cadrelor didactice. Deputatul PSD a susținut că astfel banii vor ajunge la profesori și nu vor fi pierduți. În sănătate, Parlamentul a eliminat mecanismul prin care angajările trebuiau aprobate prin memorandum guvernamental. Managerii spitalelor vor putea angaja personal în funcție de necesitățile fiecărei unități, dar numai în limita bugetelor deja aprobate, fără cheltuieli suplimentare.
Fifor a acuzat că mecanismul anterior era unul arbitrar, prin care Ilie Bolojan controla politic angajările din sistemul sanitar. „Nu se cheltuiește niciun leu în plus, dar se pune capăt unui mecanism arbitrar prin care Ilie Bolojan controla politic din pix angajările din sistemul sanitar”, a afirmat deputatul.
Aproximativ patru miliarde de euro din PNRR
Parlamentul a adoptat și măsurile necesare pentru îndeplinirea unor jaloane restante din PNRR. Potrivit lui Mihai Fifor, acestea ar permite României să acceseze aproximativ patru miliarde de euro.
Deputatul PSD a susținut că întârzierile și blocajele îi aparțin lui Ilie Bolojan și celor care continuă să îl sprijine. El a afirmat că voturile au demonstrat că Parlamentul poate găsi soluții atunci când există voință politică și l-a acuzat pe Bolojan că refuză sau este incapabil să ia decizii în favoarea populației.
„Încă o dovadă că propaganda care încearcă să arunce vina pe PSD este falsă. Adevărata responsabilitate pentru întârzieri și blocaje îi aparține lui Ilie Bolojan și celor care continuă să îl susțină. Ieri am demonstrat că Parlamentul poate lua decizii în favoarea românilor atunci când Bolojan refuză sau este incapabil să o facă. Că există soluții atunci când există voință politică. Și că PSD este preocupat să rezolve problemele oamenilor, în timp ce PNL și USR sunt preocupate să își rezolve propriile probleme politice”, a declarat Fifor.
Social-democratul a anunțat că acțiunile vor continua în Parlament: „Vom continua și mâine să reparăm în Parlament ceea ce mai poate fi reparat după Bolojan și haiducii lui pe rit nou”.